140+ Activitati de cuplu pentru imbunatatirea relatiei

Toate relațiile sunt frumoase și pline de scântei la început… dar cu cât ajungeți să vă cunoașteți mai bine, cu atât lucrurile pe care le aveți de bifat rămân mai puține. Totuși, asta nu înseamnă că nu puteți aduce în permanență lucruri noi în relație, care să mențină flacăra vie.

Așadar, dacă ești în căutare de activități de cuplu te invit să te inspiri din lista făcută special pentru tine! 

  • Cum ajuta comunicarea si activitatile desfasurate impreuna cu partenerul

Baza oricărui cuplu a fost mereu comunicarea. Oricât de bună ar fi sinergia din pat, dacă nu aveți aceeași armonie și în afara lui, relația se va stinge mai devreme sau mai târziu. 

Din acest motiv este esențial să descoperiți cât mai devreme care sunt metodele voastre individuale de comunicare și să vă găsiți numitorul comun. Indiferent că vă place să discutați despre filosofie sau despre mondenități, important este să o faceți. 

Se spune că succesul unei relații este dat de cât de bine comunică partenerii. Acest lucru nu înseamnă să vorbiți mult, ci mai curând să fiți capabil să ascultați. Să vă ascultați partenerul sincer, să puteți înțelege ce spune celălalt, chiar și atunci când acesta nu folosește cuvinte… și să fiți acolo.

Cuvintele reprezintă prea puțin. Gesturile, inflexiunile vocii și chiar micile acțiuni spontane pot schimba totul.

Așadar, dacă vreți să aveți o relație bună este important să reușiți să vorbiți „aceeași limbă”. Iar pentru a face asta, vă recomand să citiți împreună cărțile de cuplu amintite în materialul cu top 30 cărți de dezvoltare personală și cele mai bune 20 cărți de psihologie.

  • Activitati de cuplu acasa

Dacă formați un cuplu sudat, matur, cel mai probabil petreceți mult timp în casă. Și asta este super!

În general există foarte multe lucruri pe care le puteți face atunci când sunteți acasă. Important este să fiți dornici de a petrece timp împreună și să fiți deschiși!

Așadar, uite ce puteți face:

#1 Date night acasă

Chiar dacă sunteți împreună de ceva timp, asta nu înseamnă că nu vă mai puteți da întâlnire. Și, până la urmă, frumusețea acestei întâlniri acasă este că nu trebuie să ieșiți! Vă aranjați unul pentru celălalt, luați masa împreună și discutați ca și cum v-ați vedea pentru prima dată. 

Introdu adresa de E-Mail și primești Mini-Cursul “Cum să Rezolvi definitiv Problemele din Relație”!

Puteți chiar să vă prefaceți că ați rămas fără curent și să luați cina la lumina lumânării. Fără telefoane, fără electricitate, fără tentații. Doar voi doi, o lumânare, mâncare bună și un vin roșu. Sigur va fi o experiență frumoasă.

Aceste jocuri de rol au un efect magic în cuplu… și chiar dacă poate vi se pare ciudată ideea, nu strică să faceți o încercare!

#2 Seară de jocuri 

Internetul este plin de oferte de jocuri pentru cupluri. Unele dintre ele sunt amuzante, în timp ce altele vă pot ajuta să vă cunoașteți mai bine, să comunicați mai eficient. Aflați lucruri despre partener pe care credeați că le știți… dar în legătură cu care aveți șanse foarte mai să vă înșelați.

Și dacă mai aveți încă un cuplu de prieteni puteți încerca și jocuri de societate precum Catan, Monopoly, Whist, Exploding Kittens, Cards Against Humanity, Alias, Sequence, șamd. 

Chair aveți de unde alege… și cu siguranță vă veți distra pe cinste!

#3 Seară de trivia personalizată

Ce înseamnă asta?

Simplu: faceți o listă cu cât mai multe întrebări (bilețele) la care ați vrea să știți răspunsurile (sau poate cu întrebări despre care vreți să vorbiți voi înșivă) și apoi introduceți bilețelele într-un bol. Extrageți pe rând și răspundeți acestora. 

Uite câteva idei de întrebări care v-ar putea fi de folos. De aici dezvoltați:

    • Care este cea mai mare frică a ta?
    • Cu ce cuplu celebru ai putea compara relația?
    • Dacă ai putea alege un lucru de care ai vrea să scapi, care ar fi acela și de ce?
    • Care este mâncarea pe care o placi cel mai puțin?
    • Care este lucrul favorit la partenerul tău?
  • Recomandare de joc de cunoaștere: MĂ MAI IUBEȘTI? (Florin Alexandru)

#4 Faceți lucruri Hand Made împreună

Lucrurile DIY (Do It Yourself) sunt foarte populare în ultima vreme. Și când încerci să le confecționezi împreună cu partenerul capătă, parcă, și mai mult sens. 

Internetul vă stă la dispoziție cu tot felul de idei: de la rame de fotografii la obiecte utile în casă și până la recondiționări de mobilă. Orice vreți să faceți, cu siguranță veți găsi inspirație.

#5 Karaoke

Nu este obligatoriu să știți să cântați sau să aveți microfoane și amplificatoare (ori un kit standard de karaoke) pentru a vă distra copios. 

Un vin bun, totuși, ar putea fi de folos.

În orice caz, multe cupluri găsesc serile de karaoke, din confortul casei ca fiind ceva extrem de liniștitor. Cântați, dansați, râdeți și vă distrați pe cinste… Iar vecinii s-ar putea să nici nu remarce.

#6 Citiți împreună

Spuneam mai devreme că am pregătit două liste de lectură. Puteți alege oricare alte cărți pentru cupluri pe care să le parcurgeți împreună. Cu siguranță veți descoperi multe lucruri care să vă facă viața mai frumoasă.

Mai mult, John Gray, celebrul autor al best seller-ului „Bărbații sunt de pe Marte, Femeile de pe Venus” a mai publicat o serie de volume care v-ar putea fi utile. Printre acestea se regăsește și „Marte și Venus în dormitor”. 

Aceasta este o carte numai bună de citit împreună. Vă oferă ocazia să vă destăinuiți cu privire la tot ceea ce v-ar putea face relația mai… piperată!

#7 Planificați-vă călătoria ideală

În viață este bine să aveți grijă și de sufletele voastre. Munca este minunată și vă aduce multe foloase, însă cu siguranță meritați și o vacanță.

Cum ar fi să planificați vacanța ideală și să începeți să strângeți bani pentru ea. Poate 10% din toate încasările s-ar putea duce spre acest vis. Sigur că mereu sunt alte priorități, dar un vis trebuie să fie o prioritate.

În plus, planificând vacanța ideală descoperiți multe atât despre voi înșivă cât și despre partener! Nu e bine așa?

#8 Realizați un BUCKET LIST comun

Toți speakerii motivaționali și coachii vorbesc despre liste: dream chart, vision board, bucket list. Nume mari și pompoase (poate) care spun același lucru: fă din tine o prioritate. 

Planificarea idealurilor comune vă va ajuta să emanați dopamină (hormonul fericirii) și să trăiți bucurii unice. 

Ce ați vrea să faceți până muriți? Indiferent că este vorba despre o excursie în Egipt sau să publicați un roman împreună, oricât de mic sau de mare ar fi visul vostru… puneți-l pe hârtie. Creierul înregistrează!

#9 Scrieți-vă unul altuia scrisori de dragoste în timpul zilei, pe care să vi le oferiți seara

Sigur că aceasta este ideea unei femei. Sigur că dacă ești bărbat vei spune că nu poți face așa ceva. Dar… poți încerca!

Cine știe, poate chiar va ieși ceva frumos.

Nu trebuie neapărat să fie ceva ieșit din tipare… sau, dimpotrivă, prea standard. Poți scrie ce simți, ce gândești sau ce ai vrea. 

Trebuie să fie despre voi până la urmă.

#10 Maraton de jocuri video

Nu aveți nevoie de o consolă de jocuri și nici de o investiție extraordinară. Sunt multe jocuri online gratuite, sau chiar offline pe care le puteți juca împreună și care vă pot ajuta să fiți mai aproape unul de celălalt.

Mai ales dacă unul din voi este gamer, cu siguranță se va bucura enorm să poată juca alături de partenerul său. 

Poate nu ți-a trecut încă prin minte asta… dar și dacă nu ești mare fan jocuri, sigur ai putea acorda o șansă! Măcar de dragul timpului petrecut împreună!

#11 Bătaie cu perne

Pentru că… de ce nu?

Copiilor le plac bătăile cu perne, iar în fiecare din voi stă ascuns un copil. De ce să îl țineți ascuns? În intimitatea cuplului lăsați-l să zburde. Luptați-vă și împăcați-vă. În felul acesta eliminați și stresul, energiile acumulate, și vă și distrați.

Încercați măcar, înainte de a spune nu.

#12 Seară de film

Probabil că sunteți deja sătui de asta. Poate că de fapt acesta este motivul pentru care ați căutat lucruri de făcut în cuplu: pentru că v-ați săturat de filme. 

Dar cum ar fi să schimbați genul? Dacă până acum obișnuiați să vedeți comedii împreună, acum uitați-vă la o dramă.

Sau, dacă mereu el era cel ce alegea filmul, acum l-ar putea alege ea. 

Indiferent că veți vedea un film romantic sau unul de acțiune, important este să faceți ceva nou și să profitați din plin pentru a vă bucura de el.

Puteți chiar să vă prefaceți că sunteți la cinema: pregătiți popcorn, suc și voie bună!

#13 Gătiți împreună

Dacă vreți altfel de activități de cuplu atunci ați putea începe de la cele mai banale: gătitul! 

Puteți încerca o nouă rețetă, ceva inedit. Împărțiți responsabilitățile și vedeți ce iese. 

Dacă unul din voi este master chef-ul casei, iar celălalt își taie degetele în bucătărie, poate că ar fi distractiv să faceți schimb de roluri. Sau chiar să împărtășiți câteva secrete cu partenerul!

#14 Faceți sport  împreună 

Multe cupluri au descoperit, în timp, că exercițiile fizice sunt mai ușor de făcut împreună cu altcineva decât în singurătate. Puteți chiar implementa un program și vă puteți ambiționa reciproc.

Majoritatea relațiilor ating un punct în care iubirea trecută prin stomac ajunge să se depună pe burtă și pe coapse. Așa că de ce să nu vă luați salteluțele și să vă apucați de sport împreună. Există programe online, aplicații de telefon și multe alte instrumente gratuite care se pot dovedi extrem de utile.

În plus, puteți să vă luați și brățări fitness și să vă comparați performanțele. Așa vă distrați, petreceți timp împreună și, la final, aveți grijă și de sănătatea voastră.

Convenabil, nu?

#15 Învățați o nouă limbă

O nouă limbă se poate dovedi extrem de utilă în orice situație. Dacă ați stabilit că vacanța voastră ideală ar fi la Paris, însă niciunul din voi nu vorbește franceza, poate că aceasta ar fi o ocazie perfectă pentru a vă apuca să exersați.

Există cărți, programe și aplicații pentru asta. Nu trebuie să vă stresați prea tare. Cu siguranță veți găsi ajutorul de care aveți nevoie online, gratis!

#16 Învățați să cântați la un instrument

Și instrumentul este tot o formă de comunicare. O nouă limbă pe care o puteți învăța împreună. Puteți lua lecții online amândoi și vă puteți distra. În plus, deși la început va fi puțin stresant, în timp va deveni relaxant.

Poate vă faceți o trupă într-o zi! Cum ar fi?

#17 Grădinărit

Stați la bloc? Nu e problemă. Există ghivece și pământ special la orice Hypermarket. Poate vreți să faceți o schimbare. Poate balconul este prea gol sau lipsit de culoare. Ori poate ați vrea să aveți mirodenii proaspete în bucătărie. Indiferent că veți planta mușcate sau leuștean, grădinăritul se poate dovedi extrem de util și de plăcut pentru voi.

Nu strică să încercați!

#18 Redecorați casa

Acest lucru poate însemna să schimbați tot design-ul sau poate numai să zugrăviți. 

Aveți idee câți bani puteți economisi în felul acesta? Nu trebuie să fiți experți. Trebuie doar să faceți rost de instrumentele potrivite, să luați materiale de calitate și să vă distrați. 

Zugrăvitul în cuplu este extrem de plăcut, dacă vă dați voie să treceți peste nevoia de perfecționism, precum și peste ideea că munciți.

Așadar acestea ar fi câteva din cele mai comune activitati de cuplu in casa. Dacă aveți vreo idee suplimentară pe care am omis-o, lăsați un comentariu!

  • Activitati distractive de facut in cuplu in aer liber

Dacă v-ați săturat de stat în casă, atunci veți avea nevoie de inspirație pentru activități în cuplu afară. Și de această dată este nevoie de creativitate și de dorința comună de a fi împreună.

Acestea sunt cele mai inspirate idei de activități de cuplu afară:

#1 Plimbări în parc

Poate că aceasta este cea mai comună variantă. Oriunde ați locui, tot trebuie să existe un parc prin apropiere, pe ale cărui alei v-ați plimbat deja de zeci de ori.

Dacă nu e așa, atunci poate ar trebui să începeți.

Iar dacă este așa, atunci ar fi o idee să vă uitați pe google maps și să găsiți un alt parc. Poate aveți unul chiar mai aproape decât v-ați imaginat. Nu trebuie să fie mare, popular sau foarte departe. Ideea este să fiți împreună, să vă țineți de mână și să vă plimbați. Cu siguranță veți descoperi multe lucruri noi!

#2 Plimbări cu rolele/bicicleta

De când nu ați mai fost cu rolelele? Poate nici nu aveți așa ceva. Pentru toate există un început! Există parcuri de role aproape în toate orașele. 

Iar dacă la voi nu există, atunci puteți merge prin orice parc normal.

Și dacă rolele nu sunt o opțiune pentru voi, atunci puteți încerca bicicleta. Prin parc, în fața blocului sau chiar printr-o pădure de la marginea orașului. Poate fi distractiv și recreativ!

#3 Shopping

Este un clișeu faptul că sesiunile de shopping în cuplu sunt plictisitoare. În realitate, dacă alegeți magazinul potrivit și porniți din start cu gândul de a vă distra împreună, veți petrece niște momente frumoase.

Poate găsiți un magazin în care să vă simțiți amândoi fericiți: într-o parte un raion de scule, pentru el… și în cealaltă parte haine, pentru ea.

Win-win!

#4 Jogging

Dacă la capitolul activitati de facut in cuplu, acasa, am spus că puteți face sport împreună, sau Yoga, pe o salteluță, gândiți-vă cât de plăcut ar fi să mergeți la alergat.

În țările mai dezvoltate, jogging-ul în cuplu este foarte comun și apreciat. 

Pentru o viață mai lungă și sănătoasă împreună puteți încerca și asta!

#5 Hike

Dacă stați aproape de vreun deal sau vreun munte, atunci puteți să vă puneți ghetele de munte în picioare (sau adidașii), ghiozdanul în spate și să porniți la drum, într-o aventură pe cinste.

Aceasta este o activitate de cuplu in aer liber care nu poate să vă displacă. Răcoarea copacilor, mirosul frunzelor, susurul apelor și cântul păsărelelor vă crează cea mai romantică atmosferă pe care v-ați putea-o dori!

#6 Mergeți la un târg

Poare fi târg de legume și fructe, de flori, sau chiar de haine. Multe cupluri descoperă într-o astfel de activitate, ceva deosebit.

Când negociezi alături de partenerul tău ai ocazia de a forma o echipă, de a vedea cum vă puteți armoniza, de a vă înțelege limbajul de afaceri. 

Și, în plus, vă puteți alege cu lucruri grozave.

#7 Implicați-vă în activități de voluntariat

Tot ce facem pentru ceilalți ne aduce o satisfacție extraordinară. Și dacă viața de zi cu zi este stresantă și obositoare, prin intermediul activităților de voluntariat aveți ocazia de a vă relaxa, de a fi parte dintr-o comunitate de oameni veseli, dornici să ajute și cu suflete mari.

O zi pe săptămână poate fi suficient pentru a vă încărca bateriile. Sigur veți găsi o organizație cât mai aproape de casă care să vă fie pe plac și să vă primească cu brațele deschise.

Mereu există cerere de voluntari!

#8 Mergeți la plajă

Dacă este aproape de voi puteți da o fugă până la plajă. Nu contează că este iarnă sau vară. Marea este frumoasă în orice anotimp!

Iar dacă marea nu intră în discuție, atunci poate că aveți un râu de munte prin  apropiere. Se poate face foarte frumos plajă și pe malul unei ape curgătoare.

În plus, există șanse mari ca în felul acesta să beneficiați și de mai multă intimitate. Ca să nu mai spunem că bronzul de munte este mai special decât cel de mare! Mai rar se lasă cu arsuri.

#9 Vizitați un parc de distracții sau de aventură

Parcurile de aventură devin tot mai populare. Și chiar dacă nu cunoști vreunul, ai putea face o căutare pe google. Sigur vei găsi ceva pe o rază de 100 km.

Aceste tipuri de parcuri pot transforma o zi banală în ceva extraordinar. Nici nu aș ști de unde să încep să expun beneficiile unei astfel de activități.

Oricum, ce trebuie să știi este că nu vei regreta o astfel de decizie.

#10 Organizați un picnic

Un picnic poate fi organizat (aproape) în orice anotimp și orice locație. Poate fi pe malul unei ape sau, la fel de bine, pe un deal ori în câmp.

Indiferent unde ați merge, important este să nu uitați pătura, sandwich-urile și cheful de relaxare. Puțină muzică va face atmosfera și mai frumoasă… iar timpul se va scurge util și plăcut.

#11 Faceți un grătar

Dacă nu vreți să serviți ceva rece (cum este în cazul picnicului), atunci poate că ar fi o idee bună să faceți un grătar.

Există zone special amenajate în apropierea tuturor orașelor, unde puteți încinge un grătar (dacă nu aveți posibilitatea de a-l pregăti acasă).

Totuși, aveți grijă să nu mergeți în locuri interzise. Amenzile pot fi destul de mari.

#12 Mergeți la un eveniment în aer liber

Dacă vremea este frumoasă atunci ați putea încerca să găsiți un eveniment în aer liber: un concert, un târg tematic, zile festive, șamd.

Dacă nu știți ce evenimente se organizează în momentul de față, puteți apela inclusiv la facebook events (dacă google nu vă ajută prea tare). Aici puteți vedea ce se întâmplă pe o rază de câți km ați fi dispuși să parcurgeți!

#13 Mergeți la un cinematograf în aer liber

Mai rar, dar se organizează. Și e păcat să pierdeți o asemenea ocazie. 

Așa că dacă ați auzit că ar fi unul prin preajmă, atunci nu e de ratat. Chiar dacă filmul sau filmele difuzate nu sunt cele mai grozave, experiența în sine va compensa pentru tot. 

#14 Mergeți la piscină

O opțiune grozavă pentru sezonul cald. Nu trebuie să fie neapărat cea mai populată. Cu siguranță dacă veți căuta, veți găsi multe piscine retrase în jur. Unele pot fi ale hotelurilor din proximitate.

În orice caz, înotul este o activitate grozavă de cuplu, care vă va prinde foarte bine!

#15 Faceți o excursie

Puteți organiza o excursie în doi. Oriunde. Nici nu contează. 

Puteți explora orașul. Oare cunoașteți toate atracțiile turistice din oraș și din împrejurimi? Cum ar fi să profitați de această ocazie pentru a descoperi, împreună, toate locurile mai mult sau mai puțin ascunse. 

Până la urmă ar fi și păcat să fiți atât de aproape de un obiectiv turistic și să nu îl fi văzut vreodată!

#16 Mergeți la zoo

O plimbare la grădina zoologică este o activitate de cuplu relaxantă, plăcută și care nu necesită o investiție prea mare. 

Puteți face și fotografii cu animăluțe dintre cele mai exotice, și dacă grădina zoo găzduiește exemplare deosebite, aveți și ocazia de a învăța mai multe lucruri noi. Puteți citi împreună descrierile și, la final, să organizați un concurs: cine a reținut cele mai multe curiozități despre animale.

#17 Mergeți cu cortul

Tot din categoria excursiilor face parte și această activitate.

Multor cupluri le place să meargă cu cortul. Altora nu neapărat. Dar orice lucru merită încercat măcar o dată în viață, nu?

Ca să nu mai zic că puteți organiza și un foc de tabără, care este extraordinar de romantic! Dacă mai știți și să cântați la chitară, seara va fi magică! Dacă nu e ok, există muzică pe telefon.

#18 Jucați tenis

Există spații unde puteți închiria echipamentul necesar pentru a juca tenis de câmp în aer liber, sau tenis de masă. 

Nu trebuie să fiți experți. Puteți învăța împreună. Oricum va fi distractiv!

#19 Uitați-vă la stele

În serile senine vă puteți urca pe biciclete (sau în mașină) și să mergeți la marginea orașului, să vă întindeți păturica pe jos și să vă uitați după stele.

Vedeți ce constelații identificați și puneți-vă dorințe.

Cine știe?! Poate că într-o zi chiar se vor împlini!

  • Activitati de weekend in cuplu pentru o relatie perfecta

Fiecare relație este diferită, iar perfecțiunea este dată de compatibilitatea dintre parteneri. Din acest motiv nu cred că trebuie să vă raportați la alții atunci când vă stabiliți cum ați vrea să fiți în cuplu, ci mai degrabă să vă definiți împreună și să vă formați propriul standard de perfecțiune în relație.

În orice caz, dacă vreți armonie, uitați câteva idei de activitati de weekend in cuplu. Pe multe din ele le-am prezentat și mai sus, așa că voi face doar o listă:

 

  • Grădinărit
  • Mers la cinematograf;
  • Vizită la prieteni;
  • Grătar;
  • Picnic;
  • Excursie;
  • Mers la patinoar;
  • Mers la un parc de distracții/de aventură;
  • Mers la mare sau la munte;
  • Mers la piscină;
  • Faceți voluntariat;
  • Participați la târguri sau evenimente;
  • Mergeți la zoo;
  • Faceți un city break;
  • Mergeți la biliard, bowling sau tenis de masă;
  • Participați la un curs de dezvoltare personală;
  • Explorați împrejurimile.

5. Lucruri de facut in cuplu intr-o vacanta

Fiecare cuplu are propriile plăceri nevinovate. Unora le place în vacanță să viziteze muzee și obiective turistice, în timp ce altora le place să stea toată ziua în camera de hotel, relaxându-se.

Dacă sunteți în pană de idei și sunteți deschiși la orice sugestie, atunci vă prezint o serie de activitati de cuplu de făcut în vacanță (generale):

  • Uitați-vă pe hartă și vedeți ce poate fi explorat;
  • Vizitați muzee și atracții turistice;
  • Mergeți la un parc de distracții;
  • Participați la excursiile organizate;
  • Mergeți la o degustare de vinuri;
  • Căutați un restaurant care servește mâncare cu specificul zonei și încercați;
  • Descoperiți cât mai multe curiozități despre localitatea sau zona în care vă aflați;
  • Vizitați biserici, mănăstiri și situri arheologice;
  • Plimbați-vă cât mai mult;
  • Organizați o întâlnire romantică (rezervați un restaurant);
  • Mergeți într-un loc de unde puteți vedea orașul în ansamblu și admirați luminile noaptea;
  • Faceți scuba diving  sau alte sporturi de apă (dacă sunteți la mare);
  • Săriți cu parașuta;
  • Faceți echitație;
  • Participați la un seminar pentru cupluri;
  • Mergeți într-un retreat de dezvoltare personală.

6. Activitati romantice de realizat in cuplu

În funcție de gradul de maturitate al cuplului, activitatile romantice pot cunoaște o altă semnificație. Totuși, pe orice listă s-ar găsi:

  • o cină romantică;
  • o vacanță exotică;
  • o vacanță surpriză;
  • un masaj;
  • o zi la spa;
  • jucați jocuri pentru cupluri;
  • mergeți la un local unde se poate dansa;
  • priviți stelele de la periferie sau de pe acoperișul unei clădiri;
  • scrieți-vă unul altuia scrisori romantice;
  • faceți un jurnal al cuplului;
  • organizați un picnic;
  • faceți un maraton de filme romantice;
  • încercați ținute noi și faceți-vă de cap cu jocuri de rol;
  • gătiți împreună;
  • faceți-vă declarații de dragoste;
  • începeți o nouă tradiție împreună;
  • dormiți sub cerul liber;
  • priviți apusul și/sau răsăritul împreună;
  • realizați un playlist cu muzica voastră preferată;
  • faceți o baie romantică (lumânări, săruri, lumini difuze) împreună;
  • faceți dragoste într-o locație deosebită;
  • participați la un concert susținut de un artist care vă place amândurora;
  • faceți planuri de viitor împreună;
  • mergeți împreună la un restaurant de lux;
  • luați cursuri de dans;
  • stați îmbrățișați în fața șemineului;
  • dansați în bucătărie;
  • sărutați-vă și dansați la lumina unui felinar, când ninge/plouă;
  • recreați-vă prima întâlnire.

7. Activitati distractive in cuplu

Orice cuplu are nevoie de distracție. Indiferent că vreți să fiți singuri sau împreună cu prietenii, nu uitați că important este să vă simțiți bine.

Așadar, uite care sunt câteva idei de activitati distractive in cuplu:

  • seară de jocuri (cu sau fără prieteni);
  • campionat de darts;
  • bătaie cu mâncare, tort, ingrediente (în bucătărie);
  • participați la un treasure hunt;
  • desenați-vă reciproc portretul (caricaturi);
  • planificați-vă o întâlnire cu un buget limitat (absurd);
  • probați ținute amuzante în magazine;
  • mergeți la un parc de distracții;
  • jucați Guitar Hero;
  • faceți concurs de bărcuțe sau avioane de hârtie;
  • faceți un video amuzant cu voi, folosind aplicații caraghioase;
  • Paintball;
  • Faceți un puzzle;
  • Jucați laser tag;
  • Mergeți la karaoke;
  • Mergeți în parc și încercați să ghiciți (vă imaginați) viețile celor ce se plimbă;
  • Uitați-vă la o comedie împreună.

8. Activitati pentru cuplu cu copii

În final, dacă aveți copii, este minunat să îi integrați în activitățile voastre. Indiferent cât sunt de mici, sigur se vor bucura enorm să petreacă timp cu voi. Așa că puteți alege aproape orice activitate de mai sus. Și dacă tot nu ai găsit inspirație, atunci puteți încerca:

  • volei în familie;
  • luptă cu pistoale cu apă;
  • construiți împreună;
  • pictați împreună;
  • jucați „de-a v-ați ascuns-elea”;
  • explorați orașul și organizați un concurs de curiozități;
  • jucați fazan;
  • încercați o nouă rețetă de prăjitură;
  • faceți decorațiuni, magneți DIY și alte lucruri pe care le puteți păstra sau oferi bunicilor;
  • mergeți cu cortul;
  • organizați un treasure hunt;
  • grădinăriți;
  • faceți înghețată de casă;
  • faceți o pinata;
  • căutați pietre interesante (sau jucați-vă de-a exploratorii);
  • faceți baloane de săpun;
  • faceți un picnic acasă;
  • citiți o poveste nouă;
  • faceți un copac al familiei;
  • plantați copaci;
  • faceți origami;
  • desenați cu creta pe asfalt;
  • faceți o petrecere cu ceai;
  • bătaie cu perne;
  • organizați un teatru de păpuși;
  • faceți o capsulă a timpului.

 

În speranța că aceste idei te-au inspirat, te invit să lași un comentariu în care să îmi spui care este activitatea ta preferată din cele de mai sus.

Introdu adresa de E-Mail și primești Mini-Cursul “Cum să Rezolvi definitiv Problemele din Relație”!

Despre Autor

Florin Amariei

Îmi trăiesc în fiecare zi visul alături de soţia şi de copiii mei dragi şi vreau să te ajut și pe tine să ai Relația pe care o Meriți.