Arta de a câștiga în business fără ca nimeni să te vadă că vii din spate

Urmărește episodul video pe Youtube 

Sunt câteva strategii și tactici care mie mi-au transformat businessul și m-au ajutat într-un mare fel. 

Sunt unele tactici din psihologie, din inteligență competitivă și chiar tactici militare. Dacă aplici aceste lucruri, business-ul tău poate să ia fața aproape oricărui business de pe lumea asta.

Stau să mă gândesc, sincer, unele astfel de tactici ar trebui să nu fie disponibile publicului. Ar trebui să nu poată să le învețe absolut oricine. Dar cred că ești un anumit antreprenor aparte sau vrei să fii un anumit antreprenor aparte.

Iată câteva dintre aceste principii:

➡ Principiul „Pilotului Invizibil”

Testarea discretă a unui produs, serviciu sau model de business pe un public restrâns, fără promovare masivă, pentru a obține date reale înainte de lansarea oficială.

Lansează pentru un grup mic, rafinează produsul, apoi ieși public.

Cum am aplicat: Sales Rocket System a fost testat cu doar 24 de autori de cursuri. Rezultatele lor au vorbit de la sine, de departe cele mai bune din România. 

Lecție: Calitatea se creează în liniște, nu sub presiunea privirilor.

 

➡ Strategia de Subestimare

Abonează-te și afli în premieră de materialele educaționale, gratuite, pe care le pregătesc autorii EduKiwi.

Lasă-i să creadă că ești „mic”.

Când competiția te subestimează, nu te atacă. Asta îți oferă spațiul perfect să crești fără presiune. Când concurenții cred că ești prea mic, prea neexperimentat sau prea „neimportant” pentru a reprezenta o amenințare reală, îți lasă spațiu să te dezvolți fără interferență.

Cum am aplicat: În primii ani, când am început să predau marketing online mulți credeau că suntem doar o simplă agenție de marketing. Nu știau că deja avem viziunea să construim cel mai mare HUB educațional din țară. 

Folosește subestimarea ca scut. Și nu ataca concurența! Dacă observi în strategia mea de comunicare niciodată nu am atacat alți competitori.

 

➡ Efectul „Helper”

Dacă nu pari amenințător, toată lumea vrea să te ajute.

Dacă ești perceput ca fiind „mic” sau „nepericulos”, interlocutorii vor fi mai dispuși să împărtășească informații strategice și să ofere feedback sincer. Aceasta îți oferă acces la resurse și perspective care, odată ce devii un competitor direct, ți-ar fi refuzate.

Asta am aplicat-o când am început să ies ca persoană publică în online pentru a doua oară. 

Prima oară fusese cu blogul personal în urmă cu 14 ani. Iar a doua oară a fost pe vremea când aveam agenția de marketing, Kiwi Agency. Și dintr-o simplă agenție de marketing digital ne-am dorit să devenim cea mai mare școală de marketing din țară. 

Românul este invidios prin născare! Construiește relații acum. Când vei crește, unele uși se vor închide.

 

➡ Strategia din Umbre

Fii prezent, dar controlat.

Lucrează sub radar, dezvoltă sistemele și abia apoi lansează public.

E ca și cum ai construi o armată în liniște și ai apărea peste noapte cu forța unui tsunami.

Strategia din umbre este abordarea prin care îți construiești compania, produsele și avantajele competitive într-un mod sistematic, dar fără expunere publică majoră, până când atingi un punct de forță de necontestat.

 

➡ Efectul Dunning-Kruger

Alții cred că știu tot. Tu vezi unghiurile moarte.

Când competitorii sunt prea încrezători, nu văd pericolele și oportunitățile reale.

Intră acolo unde ei nu privesc și ocupă terenul înainte să-și dea seama.

Efectul Dunning-Kruger este un fenomen psihologic prin care persoanele cu un nivel redus de competență într-un domeniu tind să-și supraestimeze abilitățile, în timp ce experții tind să fie mai rezervați în evaluarea propriilor competențe.

 

➡ Principiul Atacului Asimetric

Nu te lupta unde ei sunt puternici. Intră pe nișele lor neglijate. Câștigă acolo.

Atacul asimetric este o strategie în care nu concurezi direct pe aceleași puncte forte cu rivalii tăi, ci îi ataci pe punctele lor slabe, acolo unde nu sunt pregătiți sau nu investesc resurse.

Exemplu: 

Tesla nu a început cu mașini de masă, ci cu sport electrice premium.

Dollar Shave Club a atacat piața lamelor de ras printr-un model de abonament ieftin și marketing viral, în timp ce Gillette era concentrat pe retail clasic.

 

➡ Principiul Invizibilității Strategice

Controlează lumina reflectoarelor.

Invizibilitatea strategică înseamnă să îți controlezi prezența publică astfel încât să apari doar acolo unde este necesar pentru obiectivele tale, evitând expunerea excesivă care atrage concurența sau creează așteptări premature.

Nu trebuie să fii peste tot. Fii doar acolo unde îți aduce valoare.

Prezența controlată e mai periculoasă decât expunerea constantă.

 

➡ Principiul Loviturii Fulger

Când lovești, lovește puternic. 

Pregătește tot în secret. Apoi lansează masiv, rapid și coordonat.

Efectul surpriză poate paraliza competiția înainte să reacționeze.

Lansarea bruscă, rapidă și masivă a unei oferte sau inițiative, surprinzând complet piața și competitorii.

Cu această strategie am reușit să stabilim cel mai mare record de lansare de curs din țară, care a încasat peste 1.5M de dolari, acum 6 ani de zile. Un record greu de depășit și în prezent. 

 

Am pregătit un document amplu, de 25 de pagini, care conține încă 12 astfel de principii. 

În total sunt 20 de principii, arme invizibile de-a dreptul. Sunt explicate în detaliu, cu definiții, mecanisme de utilizare, exemple și cum să le aplici în business. 

Aici poți descărca materialul cu cele 20 de principii strategice de business explicate în detaliu – https://u.edukiwi.ro/rbl8  

Vrei să-ți dezvolți un business online de succes, aplicând aceste principii și să te lași ghidat de mine și echipa mea? Solicită o discuție privată (gratuită) – https://u.edukiwi.ro/fied  

TESTUL celor 8 tipare – Află ce stil ți se potrivește și cum să devii vizibil online. Fără să te compromiți – https://edukiwi.typeform.com/to/mDhd85pe  

EBOOK Gratuit – Transformă-ți Experiența de Viață și din Carieră într-o Afacere Online Profitabilă. În acest e-book primești pașii prin care poți construi programe educaționale online, care să-ți aducă prosperitate și libertate. https://edukiwi.ro/expert2profit/invitatie-abonare-ebook/

Alătură-te comunității eduKiwi!

Despre Autor

Doru Pelivan

Am ajutat peste 300 de autori din diverse domenii, de la dezvoltare personală, business, până la fitness și psihologie să-și promoveze cu succes produsele educaționale. Acum te pot ajuta și pe tine!