Webinarul are loc:
Eu sunt Adriana
Am început în postura de angajat la 19 ani, dar m-a ținut doar 6 luni. Am realizat într-un timp scurt cât de rapidă poate fi dezvoltarea mea mai degrabă ca antreprenor, decât ca angajat.
Așa au urmat 16 ani de antreprenoriat în domeniile imobiliare, brand de genți și pantofi realizate la comandă, cafenele, agenție de organizare evenimente, vânzare de produse fizice pe Amazon si Emag, trainer de soft skills și project management.
Am susținut sute de ședințe de personal coaching și de business pentru antreprenori din diverse domenii, dar simțeam că mai e loc pentru încă ceva.
Viața mea s-a schimbat radical în momentul în care am devenit autor de cursuri online.
Acum, împărtășesc cunoștințele și expertiza mea acumulată din business-urile de succes, dar și din cele mai puțin reușite, ca să ajut alți antreprenori să-și atingă obiectivele și să ajungă la prosperitate financiară.
La fel vreau să te ajut și pe tine!
Eu sunt Sașa Bodeanu
Sunt instructor acreditat MBSR (Mindfulness Based Stress Reduction) și lucrez cu multă pasiune pentru a ajuta oamenii să-și controleze mai bine gândurile și emoțiile.
Știu, pare ceva foarte greu de realizat, dar nu e chiar așa.
În prezent, sunt antreprenor și autor online. Pasiunea mea principală este să ajut oamenii să gestionez și să evit burnout-ul, anxietatea, atacurile de panică și tulburările de somn.
Dar pentru că experiența în business vorbește de la sine, am fost invitat de zeci de companii naționale și internaționale pentru a le ofer training în mindset strategic, poziționare, strategie și Personal Branding.
În ultimii 5 ani am colaborat ca trainer în management și leadership cu corporații din 5 micronișe diferite.
Am pus în aplicare modelul de business Hobby2Profit și mi-am lansat propriul curs online în care am ajutat sute de cursanți din diverse domenii să gestioneze un volum mare de muncă și să evite burnout-ul.
Acum vreau să te ajut și pe tine să-ți arăt ce este dincolo de corporație.
Și totul fără anxietate, atacuri de panică sau burnout.
Tocmai de-asta te aștept LIVE la Webinar. 🙂
Copyright © EduKiwi 2022
Termeni și condiții | GDPR | ANPC| POLITICA DE UTILIZARE COOKIE-URI