De ce să începi o afacere în 2023?
Sigur te gândești de ceva timp să îți iei cariera în propriile mâini și să începi o afacere de la 0.
Nu ești genul de persoană care să se mulțumească cu un salariu fix, sau să aștepte pensionarea la 60 și ceva de ani.
Nu asta e viața care te-ar mulțumi.
Cea mai bună soluție este să tragi tare câțiva ani, pui pe picioare propria afacere și apoi vei avea în sfârșit libertate financiară.
Bun, dar ca să ajungi acolo, trebuie să faci cu primul pas, să răspunzi la întrebarea: “Ce afacere să încep?”
Dacă ai ajuns să citești acest articol, cu siguranță nu ai zeci de mii de euro pentru investiții. Așa că avem pentru tine mai multe idei de afaceri cu bani puțini sau chiar 0 investiții.
Dar mai întâi…ce înseamnă de fapt bani puțini?
Acest termen diferă de la o persoană la alta, așa că am împărțit acest articol în 3 mari categorii – în funcție de bugetul fiecăruia.
Hai să-i dăm bice!
3 Idei de afaceri cu bani putini – sub 5000 de lei
1. Lansează-ți propriul curs online
Cu siguranță ai o pasiune sau un hobby. De ce să nu monetizezi asta?
De ce trebuie să muncești la un job plictisitor, când poți să faci bani din ceea ce-ți place? Uneori chiar și de 10X mai mult.
Acest model de business este unul dintre cele mai profitabile din ultimii ani. Tot mai multă lume vinde educație.
Dar poate te gândești:
“Trebuie să am cunoștințe tehnice”
“Nu sunt expert într-un domeniu”
“Ce pot eu să-i învăț pe alții, dacă nu am X ani de experiență?”
Ei bine, aceleași temeri le-au avut și alte 700 de persoane înainte ta. Oameni normali, care nu aveau 100 de ani de experiență într-un domeniu și cu toate astea au reușit să-și lanseze propriile cursuri cu succes.
Tu de ce nu ai putea?
Tot ce trebuie să faci este să fii cu câțiva pași înaintea cursanților tăi.
Nu crezi asta?
Mai ții minte la școală când timp de 2 săptămâni explica profesorul ceva și nu înțelegeai? Apoi reușea un coleg să te lămurească într-o pauză de 5 minute?
Același lucru este și aici.
Cursanții tăi vor înțelege mult mai bine de la tine, pentru că și tu ai ai fost recent la același nivel ca ei și știi ce probleme au.
Dacă vrei și tu să-ți transformi pasiunea într-un business, avem pentru tine soluția. Poate ai mai auzit de Expert2Profit.
Este un curs experiențial de 15 săptămâni, în care vei învăța pas cu pas, de la 0, tot ce trebuie să faci pentru a crea și vinde cu succes primul tău curs online.
2. Fă Marketing afiliat
Ce înseamnă asta?
Practic vei promova produse sau servicii, care nu sunt ale tale, dar îți vei lua un comision pentru fiecare client nou pe care-l aduci.
O afacere în domeniul marketing afiliat este foarte ușor de început, mai ales dacă:
- -Ai propriul tău Website sau Blog (de preferat cu ceva trafic pe el)
- -Ai studii de caz/dovezi care să ateste că produsul/serviciul pe care-l promovezi funcționează cu adevărat
Tot ce ai de făcut acum este să cauți business-uri care-ți plac și care-ți oferă posibilitatea de a fi afiliatul lor.
Cu puțină muncă poți avea câștiguri foarte mari în acest domeniu.
3. Organizează evenimente
Dacă ești o persoană creativă și știi că ai o pasiune pentru organizare, este foarte posibil ca un astfel de business să fie cel potrivit pentru tine.
Poți organiza diverse evenimente și nu ai nevoie de echipe mari de oameni sau investiții uriașe.
Dacă te decizi să fii organizator, poți să acoperi o gama foarte variată de servicii, cum ar fi:
- aniversări
- petreceri pentru copii
- petreceri pentru diverse evenimente
- nunți/botezuri
- conferințe
- traininguri
- workshopuri
- evenimente de business
- lansări de produse, etc.
Cheia în acest domeniu este să-ți creezi o rețea de oameni cu care să colaborezi (ex: distribuitorii). În acest fel te vei putea ocupa de mai multe evenimente într-un timp mai scurt și profitul tău va crește.
3 Idei de afaceri cu bani putini cu investitie sub 5000 de euro
4. Afacere pe Amazon
Aceasta este o idee de afacere online din care se pot câștiga foarte mulți bani. Practic, cumperi produse de la producătorii din China, pe care le vinzi apoi pe piața din SUA.
Întregul stoc de produse îl vei avea în depozitele de la Amazon, deci nu va trebui să-ți faci griji pentru acest aspect.
Singurul impediment aici este că ai nevoie de experiență în domeniu, pentru a alege produsul corect.
Poți căuta cursuri despre: Cum poți începe o afacere pe Amazon. Dacă nu ai cunoștințele necesare, nu te sfătuiesc să începi un astfel de business.
5. Hotel de câini și pisici
Dacă tot îți plac animalele de companie, de ce să nu câștigi bani din asta?
De multe ori, cei care au astfel de animale sunt nevoiți să plece în interes de serviciu sau pur și simplu într-o vacanță.
În toată această perioadă, au nevoie de cineva care să le îngrijească micii prieteni. De multe ori familia sau prietenii nu se pot ocupa de asta, așa că oamenii sunt dispuși să plătească sume frumoase pentru pet sitting.
În primă fază poți începe în propriul apartament, ideal cu o cameră de filmat care să transmită în direct imaginile pe telefonul proprietarilor.
În felul acesta, clienții tăi se asigură că animalele lor sunt în siguranță și vor mai apela la serviciile tale sau chiar te vor recomanda prietenilor.
Pentru o noapte de cazare, se încasează între 100 și 150 lei, sume deloc rele, pentru efortul pe care-l depui. Gândește-te numai dacă ai 5 animele/zi.
6. Cumpără o franciză
În funcție de ce franciză alegi, poți avea castiguri foarte rapide, dar asta nu înseamna ca munca va lipsi.
De asemenea, aici îți recomand să ceri consultanță de specialitate pentru analiza contractului. În felul acesta poți evita anumite capcane.
Informează-te bine înainte de a semna:
- află ce sprijin îți oferă francizorii
- ce rezultate poți avea cu acea franciza
- care sunt avantajele și dezavantajele francizei
- cât de autonom vei fi în respectiva franciza
Uite câteva tipuri de francize pe care le poți începe în 2023:
- Vânzarea de cafea
- After-school
- Gradinițe particulare
- Vânzare de cafea
- Spălătorie ecologică de mașini
Citește și articolul: +112 Idei de afaceri proftabile
3 idei de afaceri cu bani putini unde iti recuperezi investitia repede – sub 10.000 de euro
7.Afacere cu dulciuri tradiționale
Dulciurile tradiționale au mare succes mai ales dacă sunt făcute cu ingrediente 100% naturale.
Este important sa îți alegi cele mai bune rețete și cei mai potriviți angajați. Cu cat va fi mai tradiționale și mai unică rețeta, vei putea intra mai repede pe piața, cu un produs unic.
Pentru a face asta, vei avea nevoie de un laborator de producție, de un set de rețete bine puse la punct și de un spațiu de depozitare, astfel încât să nu ai nicio problemă cu obținerea avizelor.
8. Firmă de curățenie
Avantajul unei afaceri de acest gen este faptul că nu trebuie să ai o anumită calificare.
Succesul unei afaceri profitabile în industria curațeniei stă în felul în care reușești să te poziționezi pe piață.
Ideal ar fi să alegi o anumită nișă pe care să te specializezi, cum ar fi:
- Curățenie industrială
- Curățenie după petreceri
- Curățare de mochete/covoare
- Curățenie pentru tapițerie
Sau orice nișă ți se pare mai profitabilă. Poți începe firma de unul singur sau cu încă 1-2 persoane.
Ai nevoie doar de aparatură și produse de curățat.
Ca să-ți dau un pont – în perioada pandemiei, tot mai multe firme preferă să recurgă la astfel de servicii de curățat pentru a scăpa de virusuri sau bacterii. (norme de siguranță)
9. Covrigărie/Patiserie
Da, această afacere a înflorit în ultimii ani. Peste tot sunt astfel de covrigării și patiserii.
Dar asta înseamnă că nu mai este loc pe piață și pentru tine?
Nu neapărat…poți avea în continuare succes cu un astfel de business. Tot ce trebuie să faci este să inspectezi foarte bine piața.
Trebuie să îți cunoști foarte bine concurența, să alegi o locație potrivită unde să fie un flux suficient de clienți și să ai prețuri competitive.
Poți extinde portofoliul de produse, testând piața cu un – MVP( minimum viable product).
BONUS
10. Spălătorie automatizată de mașini
Este o afacere foarte profitabilă și în același timp îți conferă libertate de mișcare, pentru că nu ești forțat să te implici fizic în activitate.
Bineînțeles că asta nu înseamnă că vei scăpa de muncă, dar cu siguranță îți poți canaliza eforturile în alte direcții, pentru a crește business-ul.
Concurența este destul de mare în acest domeniu, dar dacă reușești să inspectezi piața așa cum trebuie, cu siguranță vei putea avea rezultate.
Contează foarte mult locul în care vei amplasa această spălătorie. Asigură-te că va fi un flux constant de clienți.
Încă un pont. Studiază concurența, vezi ce oferă au și ce poți aduce în plus.
Oamenii chiar apreciază micile detalii. În felul acesta îi vei transforma în clienți recurenți.
Bune practici care te-ar putea scăpa de faliment
Cei mai mulți antreprenori, atunci când pornesc un business, pleacă de la premisa că vor avea succes și acesta va veni destul de rapid. Însă lucrurile sunt sunt diferite în realitate.
Înainte de a începe orice fel de business, mai întâi trebuie să-ți analizezi și să-ți validezi ideea.
Ce înseamnă asta?
Să vezi dacă există cu adevărat o nevoie în piață și dacă produsul/serviciul tău o poate acoperi.
Cel mai ușor poți face asta dacă vorbești direct cu potențialii clienți.
În acest fel, le descoperi nevoile, problemele, dorințele și poți adapta produsul/serviciul pentru a-i deservi cât mai bine.
Abia după ce ești sigur de aceste aspecte, poți să analizezi și concurența pentru a vedea cum să te diferențiezi de aceștia.
Spre exemplu, Studiul iSense Modern Consumer Trends Tracker, desfășurat anual, spune că 6 din 10 români își doresc o afacere, dar cu toate astea cei mai mulți dau vina pe:
- instabilitatea politica
- legislatie
- venituri insuficiente
- modificari fiscale
Dacă începi un business, nu vrei să ajungi în categoria asta de antreprenori. Nu acolo vei găsi succesul.
Alte idei de afaceri cu bani puțini
11. Asistent virtual
Multe firme preferă să externalizeze un astfel de serviciu pentru a economisi timp și resurse. Dacă îți place să rezolvi probleme, să răspunzi la telefon sau să te ocupi de organizarea și comunicarea prin email și telefon, atunci îți poți deschide un SRL prin care să oferi astfel de servicii.
12. Meditații
Să oferi meditații nu ai nevoie de prea multe. Uneori aceste servicii pot fi oferite chiar și online. Părinți din întreaga țară își doresc să poată obține o ofertă bună pentru copiii lor, atunci când nu fac față cu temele sau când la școală nu înțeleg suficient de bine câte o materie. Așa că dacă ai răbdare și ești expert într-un domeniu anume, poți da meditații!
13. Business coaching
Pentru antreprenorii aspiranți și la început de drum, business coaching-ul este asemenea unei hărți care îi ajuți să și-o creioneze. Ce trebuie să tu faci este să oferi ghidarea necesară pentru a obține un plan de afaceri pertinent, care să se potrivească viziunii și bugetului clientului tău.
14. Life coaching
În fiecare zi oameni din întreaga lume decid să îmbrățișeze acest domeniu extrem de ofertant. Nimic nu îți oferă mai multă satisfacție decât să știi că ai putut ajuta un om să se descopere mai bine și să devină cea mai bună variantă a sa.
15. Consilier de dezvoltare personală
În același CAEN poți să îți faci o firmă prin care să oferi consiliere de dezvoltare personală. Vei ghida oamenii pas cu pas într-o călătorie înapoi la ei înșiși, ajutându-i să își descopere potențialul ascuns.
16. Firmă de traininguri
Cu o investiție minimă, poți organiza traininguri autorizate și cursuri de calificare. În acest domeniu există extrem de multe posibilități: de la a lucra cu persoane fizice și până la a pregăti specialiști din multinaționale. În plus, există foarte mulți formatori, ce au competențe în diverse domenii, care ar vrea să lucreze pentru tine.
Așadar, investiție minimă, profit maxim. Sună bine, nu?
17. Firmă de teambuilding-uri
Când stresul de la muncă nu mai are limite, un teambuilding poate aduce echipa înapoi împreună. Așadar, dacă ești creativ, îți place să organizezi evenimente și ai un talent nativ în a comunica, atunci această firmă îți va aduce mulți bani, pornind de la o investiție foarte mică.
18. Firmă de curățenie la domiciliu
În ziua de astăzi, când majoritatea femeilor lucrează cot la cot cu bărbații, firmele de curățenie sunt tot mai apreciate. Așadar, dacă vrei să deschizi o afacere profitabilă și sigură, cu o investiție minimă, aceasta poate fi o variantă bună pentru tine.
19. Atelier recondiționare mobilă
Mobila vintage este tot mai populară. Nu de puține ori oamenii își doresc să păstreze mobilierul actual, însă vor să îi ofere un nou suflu.
Astfel, dacă te pasionează recondiționările și ai un talent pentru lucrul practic (în lemn) atunci cu siguranță vei fi încântat de profitul care iese din această afacere.
20. Atelier de croitorie
De asemenea, un atelier de croitorie poate fi o soluție foarte bună dacă ești o fire practică. Ai atât de multe produse de oferit, și investiția este minimă. Cel mai important este să investești în tine, într-un spațiu de desfășurare (care poate fi chiar la tine acasă pentru început) și într-o mașină de cusut de calitate.
21. Afacere cu lumânări parfumate
Lumânările personalizate sunt deja un trend. Orice restaurant care se respectă, precum și orice hotel important își așteaptă clienții cu aceste minunate accesorii. Iar când sunt executate manual au cu atât mai multă valoare.
În plus, nu îți trebuie nici foarte mulți bani pentru a începe, iar skillul va apărea mai repede decât ți-ai putea imagina.
22. Afacere cu trandafiri de săpun
Trandafirii de săpun sunt o nouă tendință când vine vorba despre cadourile speciale. Oamenii au început să renunțe la a oferi acele frumoase flori care, din păcate, nu rezistă mai mult de câteva zile, în favoarea alternativelor parfumate și practice, din săpun.
În plus, investiția este pentru absolut orice buzunar!
23. Florărie
Să îți deschizi o florărie poate suna scump. În realitate, însă, este mult mai ieftin decât ți-ai imagina. Iar dacă te pasionează lucrurile speciale, deosebite, diferite… atunci vei amortiza foarte repede investiția!
Tocmai pentru că florile sunt o formă de apreciere cu termen limită, tot mai multe persoane își doresc să poată oferi artă când vine vorba despre aceste aranjamente.
24. Wedding Planner
Îți plac nunțile atât de mult încât ai organiza nuntă după nuntă, fără să te simți epuizat și fără să îți pierzi entuziasmul? Ai un fler deosebit când vine vorba despre îmbinarea decorurilor și culorilor cu muzica și mâncarea? Dacă da, atunci află că sunt mulți oameni care ar da orice să scape de stresul organizării unei nunți.
25. Afacere cu bijuterii Hand Made
Bijuteriile lucrate manual au fost mereu iubite de femei, iar acest lucru nu se va schimba prea curând. Așa că dacă îți place să lucrezi cu detalii fine, poți începe online, cu un site de prezentare, urmând a te extinde ulterior la un magazin fizic, de prezentare.
26. Cadouri personalizate
Căni, tricouri, sticle de vin și mai nou… orice. Există prese de personalizare pentru toate bugetele. Așa că dacă ești inventiv, ai multă imaginație și îți place să dai viață unor obiecte simple, atunci aceasta este afacerea ta!
27. Decorațiuni cu licheni
Lichenii stabilizați au intrat pe piață repede, fiind deja iubiți de designeri, firme și de consumatorii casnici. Aproape oricine are cel puțin un cadou de acest fel… și dacă umiditatea din casă depășește 40%, cu siguranță ei reprezintă o soluție super eco pentru a preveni apariția igrasiei.
28. Vată de zahăr
Cine nu iubește vata de zahăr?
Este ușor să câștigi teren cu o astfel de investiție, dacă te poziționezi strategic lângă (sau chiar într-un) loc populat de copii: parc, loc de joacă, grădiniță, școală, zoo, ștrand.
Nu ai nevoie decât de un aparat de făcut vată de zahăr, acces la curent… și o autorizație (+ un stand). Apoi consumabilele vor dispărea mai repede decât îți imaginezi.
29. Stand de înghețată și popcorn
La fel ca în cazul ideii de afacere cu vată de zahăr, înghețata și popcornul vin ca un pansament. În plus, ai beneficiul mobilității. Poți combina cele trei elemente pentru un profit mai mare. Singurul inconvenient este timpul petrecut în soare. Dar și acest lucru se rezolvă cu o umbreluță.
30. Teatru de vară
În cazul în care ai un teren gol pe care vrei să îl folosești pentru a mai câștiga ceva bănuți, atunci poți realiza un cinematograf în aer liber sau un teatru de vară. Și dacă este suficient de mare, poți chiar să permiți accesul cu mașinile, pentru a obține un produs și mai special.
31. Camping
Când ai un teren ofertant, în afara orașului, atunci îl poți transforma cu succes în camping pentru rulote. La mare și la munte poate fi inclusiv pentru corturi. Aceasta reprezintă o soluție rapidă de a face bani, fără prea multe costuri. E bine, totuși, să ai tras curent și apă și, eventual, să amenajezi câteva toalete cu duș.
32. Aventura park
Și pentru că tot suntem la capitolul spații exterioare pe care să le folosești în mod inteligent, atunci uite o idee de afaceri potrivită pentru terenurile pline de copaci: parc de aventură.
În funcție de dimensiunea pe care vrei să o folosești, se poate ca investiția să pornească de la câteva mii de euro, crescând gradual.
Oricum, dacă ești și într-o zonă turistică, succesul este garantat!
33. Design interior
Ai talent și pasiune pentru design interior? Super! Asta este foarte bine, pentru că în prezent majoritatea companiilor și firmelor de construcții plătesc bine specialiștii în design interior, pentru a crea produse cât mai atractive.
În plus, majoritatea celor ce ajung să își construiască o casă de la zero, apelează la serviciile unui designer.
34. Afacere cu perdele și draperii personalizate
O altă afacere care a luat avânt în ultima perioadă este cea cu perdele și draperii. Deși se găsesc multe variante pe dimensiuni standard, românii preferă să aibă lucruri care să li se potrivească mănușă.
Așadar, în strânsă legătură cu croitoria, aceasta este o nișă de succes pe care poți intra fără să îți faci griji de concurență. Chiar există o cerere suficient de mare pentru a depăși oferta actuală.
35. Jucării hand made
Tot mai mulți părinți au ajuns să prefere cărticelele tactile și jucăriile realizate manual, în detrimentul ofertelor aduse din China și extrem de bine marketate.
Ce au atât de special jucăriile hand made?
Simplu: ele sunt realizate cu multă grijă, din materiale de calitate (cele mai multe sunt din lemn) și reprezintă o alternativă mult mai sigură la cele realizate în fabrici.
36. Haine pentru copii hand made
De asemenea, părinții caută pentru micuții lor haine care să fie confecționate manual, din materiale de calitate.
Cererea cea mai mare este pentru haine de botez hand made și pentru evenimente. Cum majoritatea fetițelor își doresc să fie prințese, o astfel de linie ar fi un start bun.
37. Albume foto
Un site unde oamenii să își poată încărca fotografiile pe care ulterior un specialist să le transforme în cele mai frumoase amintiri, poate reprezenta o afacere de succes cu bani puțini. În plus, poți face inclusiv albume foto pentru grădinițe, școli și firme. Acest lucru este tot mai la modă în prezent.
38. Fotograf evenimente
Dacă ai o cameră bună și îți place să faci fotografii, atunci poate ar fi un moment bun pentru a-ți transforma pasiunea în afacere. Nu este nevoie să îți mai spun cât de profitabilă ar putea fi, mai ales că ai și ocazia de a realiza venituri pasive cu fotografiile tale, încărcându-le pe site-urile tip stock, pentru care utilizatorii trebuie să plătească pentru a primi dreptul de utilizare.
39. DJ evenimente
O altă idee de afacere cu bani puțini este aceasta. Ai nevoie doar de sistemul audio și de o pasiune pentru muzică. Fiecare eveniment îți va umple buzunarele și te va ajuta să te extinzi, fără niciun fel de problemă.
În plus, dacă achiziționezi și o stație de fum (gheață carbonică), poți adăuga câteva sute bune de euro la fiecare ocazie.
40. Barman petreceri
O altă meserie ușor de liberalizat este aceea de barman. Tot ceea de ce ai nevoie este un curs specializat, ceva talent și pasiune. Toate paharele și accesoriile te vor duce la mai puțin de 5,000 euro… și odată ce ieși în evidență la o petrecere, fii sigur că vei fi chemat și la următoarele.
41. Animatori petreceri
Nunți, botezuri, serbări, zile ale orașului șamd… toate aceste evenimente sunt populate de ursitoare, prințese și personaje de basm. Așa că dacă vrei o afacere sigură, care să se amortizeze rapid – și mai ales dacă ai multă energie și o gașcă nebună- te poți apuca de petreceri pentru copii.
42. Instructor de dans
Dacă ești dansator profesionist sau pur și simplu te pricepi foarte bine la dans, atunci poți oferi cursuri tinerelor cupluri și copiilor. Aceasta este o afacere în care important ești tu. Dacă ai o locație bună și un marketing eficient, vei amortiza investiția rapid.
43. Salon tuns animale
Saloanele canine și feline sunt căutate în orice oraș, mai ales de când micuțele necuvântătoare au luat locul copiilor în viețile tot mai multor tineri. Din fericire investiția nu este la fel de mare ca în cazul unui salon pentru oameni.
44. Mobilă Second Hand
Magazinele cu mobilă Second Hand sunt atât de populare și au atât de mult succes tocmai pentru că oferă produse de calitate, la prețuri accesibile. În plus, importul de mobilă SH este adesea atât de ieftin încât nu vei ști pe ce să pui mâna prima dată!
45. Magazin de Haine Second Hand online
Dacă îți plac hainele, află că majoritatea celor SH vin în saci și se vând la kg. Uneori o singură ținută amortizează un sac întreg. Așa că aceasta este o super afacere, mai ales în timp de criză. În plus, dacă nu ai un magazin fizic și nu vrei să închiriezi un spațiu, dar ai o cameră goală acasă, atunci poți să îți desfășori activitatea în online. Deși este ceva mai mult de muncă, va merita din plin!
46. Reparații telefoane
Când ai talent la lucruri fine, îți plac detaliile și înțelegi tehnologia modernă, atunci îți poți deschide o afacere cu reparații de telefoane și, eventual, cu posibilitatea amanetării aparatelor. Sigur vei avea mai mulți clienți decât ți-ai imagina!
47. Stand de accesorii telefoane
Deși online și în magazine găsești accesorii la prețuri inimaginabile, ele oferă proprietarilor afacerilor un profit chiar și de 1000%. Accesoriile sunt de cele mai multe ori aduse din China, achiziționate prin diverse platforme, și vândute în țară la suprapreț.
48. Picturi pe pereți
Dacă te pricepi la desen, atunci uite o nișă deosebită pentru tine: picturile pe pereți. Camerele copiilor au, adesea, nevoie de puțină culoare și formă. Grădinițele, firmele și chiar centrele comerciale caută pictori talentați pentru a umple cât mai spectaculos spațiile seci.
49. Stickere pentru pereți
Când ai imaginație, creativitate și câteva mii de euro de investit, poți face stickere decorative pentru pereți. După picturi, acestea sunt cele mai populare opțiuni pentru obținerea unui efect familiar și plăcut în diverse spații.
50. Baby sitter
Poți să ai grijă de mai mulți copii simultan, fără a fi nevoie de un after school sau de o grădiniță privată. Sau, pentru mai mult profit, poți angaja oameni pentru tine, care să iubească copiii și să fie capabili să aibă grijă de ei cu mult succes, astfel încât să obții și mai mulți clienți (mai multe recomandări).
Având în vedere cât de greu le vine adesea părinților să găsească oameni de încredere cu care să își lase micuții, există mult loc sub soare pentru aceste servicii.
51. Traducător
Nu ai nevoie de foarte mult pentru a avea un birou de traduceri.
În primul rând (evident) trebuie să ai atestatul necesar. Apoi poți să derulezi activitatea de acasă, în online, fără niciun fel de problemă. Important este să îți placă ceea ce faci și să oferi calitate, astfel încât să mai ai parte și de alte proiecte ulterioare și de clienți obținuți din recomandări.
52. Agenție de turism online
O afacere cu bani puțini care prinde oricând este o agenție de turism online. Ea se potrivește pasionaților de călătorii, cărora le place să intermedieze vacanțele altora. Și, pentru că lucrezi din confortul propriei case, ai foarte multă flexibilitate, pe care o poți folosi cu succes atât pentru tine, cât și pentru clienții tăi.
53. Xerox și papetărie
Este suficient să obții o rulotă lângă o școală sau o instituție publică și deja ai succesul garantat. Încă mai există cerere foarte mare pentru xerox, și chiar dacă banii vin încet, ei vor fi suficienți cât să te simți liber.
54. Magazin de jucării SH
Având în vedere cât de multe jucării sunt importate din Anglia, Olanda, Germania și nu numai, poți obține super jucării la superprețuri.Și dacă nu vrei să investești prea mult (acest lucru însemnând, poate, să închiriezi un spațiu), atunci poți să faci acest magazin online! Mulți părinți vor fi super încântați de el!
55. Call center
Relațiile cu clienții sunt extraordinar de importante pentru orice firmă. Din acest motiv, o firmă tip call center este extrem de căutată de antreprenorii care vor să nu își irosească resursele și timpul pe astfel de acțiuni, ci preferă să le lase în grija profesioniștilor.
56. Consultanță Feng Shui
Deși poate nu îți vine să crezi, mână în mână cu designul interior este și consultanța Feng Shui. Serviciile sunt scumpe și se adresează strict celor ce au venituri superioare. Dar un singur client/lună îți asigură un venit considerabil.
57. Afacere cu textile personalizate
Trusouri personalizate, prosoape, lenjerii de pat și chiar uniforme. Toate acestea sunt căutate și se pot obține cu o investiție minimă. Cel mai mult trebuie să te concentrezi pe a găsi o nișă populară și pe marketing.
58. Intermediere Air BNB
Există o nevoie de personal care să administreze proprietățile date în chirie prin airBNB sau booking.
Sunt multe apartamente care nu sunt fructificate pentru că proprietarii nu au timp să se ocupe de ele, de clienți și de curățenie. Așa că dacă ai răbdare și vrei să faci acest lucru, cu siguranță vei găsi suficienți clienți încât să transformi această activitate într-un business profitabil.
59. Loc de joacă pentru copii
Indiferent că deții un spațiu sau alegi să îl închiriezi, un loc de joacă pentru copii reprezintă o soluție de succes. Nu ai nevoie de multă aparatură și nici de prea multe jucării. Copiii au nevoie doar de un cadru sigur pentru socializare, iar părinții e vor bucura să aibă unde să îi lase în siguranță.
60. Yoga
Nu în ultimul rând, să fii instructor Yoga sau să închiriezi o sală pentru astfel de servicii se va dovedi extrem de profitabil. Stresul cotidian determina tot mai mulți oameni să se orienteze spre astfel de activități.
Concluzii
Acestea au fost cele 60 Idei de afaceri cu bani puțini sau chiar fără niciun fel de investiție.
În funcție de cât ești dispus să investești, sau de preferințele tale, poți alege una din variantele de mai sus.
Dar orice ai alege, asigură-te că ești dispus să investești timp și energie. Toate afacerile pornesc greu, așa că fii pregătit să dai 100%.
Tu cât ești poți să investești? Mai puțin de 1000 de euro? Între 1000 și 5000? Sau chiar până la 10.000?
Lasă mai jos un comentariu cu răspunsul tău.