Fondatoarea programului Women Divine
Dacă simți că te-ai îndepărtat de cine ești cu adevărat, te înțeleg – am fost acolo și știu cât de greu poate fi.
Vindecarea adevărată înseamnă să te întorci la esența ta – cea Divină, partea pură și luminoasă din tine care a fost mereu acolo. Cum faci asta?
Prin curajul de a privi înăuntru și de a integra rănile din copilăria ta, bagajele emoționale preluate din generațiile trecute și blocajele nevăzute din alte vieți. Acest proces nu este ușor, dar este singurul care te poate elibera cu adevărat.
Pentru mine, această cale a fost o renaștere – o întoarcere la cine sunt cu adevărat, dincolo de frici, limite și umbre. Iar ceea ce am găsit acolo este pacea, puterea și iubirea Divină.
Peste noapte. Fix așa!
M-am trezit într-o dimineață și cel mai important om din viața mea, cel care credeam că îmi oferă siguranță și stabilitate, nu mai era. Și, da, el era cel mai important atunci, pentru că simțeam că fără el nu pot merge mai departe. Cum să continui? Cum să cresc un copil singură?
Acestea erau intrebarile care îmi măcinau sufletul, încetul cu încetul, fără să-mi dau seama. Eram îngrozită. Nu puteam accepta ce mi se întâmplase. Refuzam să cred că asta era realitatea mea. Trăiam un amestec de groază, furie, vinovăție, abandon și o frică paralizantă. Și, cum era de așteptat, până la depresie nu a mai fost decât un pas.
Nu mai mâncam. Trecuseră zile întregi fără ca măcar să simt foamea.
Corpul meu ajunsese la 43 de kilograme, iar nopțile… nopțile erau un chin. Nu puteam dormi. Prindeam câteva minute de somn ici-colo, dar și atunci gândurile îmi invadau mintea. Erau gânduri care mă răvășeau, care mă făceau să mă simt ca o legumă.
Da, au fost momente când m-am întrebat dacă mai are rost să trăiesc. Dar mă uitam la copilul meu. Ea era acolo, depindea de mine, avea nevoie de mine. Și gândul acesta mă zdrobea. Simțeam că sunt o mamă rea, că nu pot să-i ofer ceea ce merită: o familie „normală”, părinți care să o crească împreună, iubire necondiționată. Mă simțeam vinovată. Îmi venea să urlu. Până atunci, doar existasem. Nu trăisem cu adevărat. Până la 27 de ani eram un robot, funcționam mecanic, dar eram moartă pe dinăuntru.
Nu știam atunci că toate acele răni din copilărie mă aduseseră aici.
Nu înțelegeam de ce atrăgeam un partener indisponibil emoțional. Nu știam că, fără să vreau, devenisem și eu indisponibilă emoțional, de teamă să nu fiu respinsă. Nu-mi dădeam seama că nevoia mea de a fi văzută și iubită de partenerul meu era, de fapt, o dorință adâncă de a fi văzută de tatăl meu.
Nici măcar nu realizam cât de mult duceam mai departe poverile altora. Eram loială bunicii mele într-un mod pe care nu-l puteam explica. În mintea mea, inconștient, îmi spuneam: „Așa cum ai divorțat tu, voi divorța și eu. Voi fi ca tine.” Femeile din familia mea purtau furia generațiilor trecute – femei care suferiseră abuzuri, bătăi, umilințe. Acea furie, acel bagaj emoțional, ajunsese și la mine.
Îmi vedeam părinții luptând din greu ca să ne ofere strictul necesar. Și fără să-mi dau seama, trăiam și eu în acest tipar: luptă continuă, sacrificiu, tristețe. Mama mea era adesea tristă din cauza greutăților, iar acea tristețe devenise și starea mea „normală”.
Habar nu aveam ca poveștile noastre merg dincolo de această existență. Sufletele noastre se întâlnesc și se reîntâlnesc, încercând să echilibreze ceea ce a rămas dezechilibrat. Luptele, trădările și suferințele noastre de astăzi au adesea rădăcini în alte vieți.
Această conștientizare mi-a schimbat viața.
Mi-a arătat că nu sunt o victimă.
Și am ales să mă rup de tiparele care mă țineau captivă. Am ales să mă uit în mine, să înțeleg de unde venea toată suferința, să rup lanțurile trecutului și să mă vindec. A fost cea mai GREA, dar și cea mai eliberatoare decizie din viața mea.
O decizie care mi-a schimbat viața complet. La 180 de grade. REAL. Totul a început cu hotărârea de a nu mă mai întoarce niciodată în acea căsnicie. A fost decizia de a rupe lanțurile care mă țineau captivă și de a lucra profund cu mine. Mi-am dat voie să caut răspunsuri la toate întrebările care mă măcinau: De ce mie? Cu ce am greșit? Ce aș fi putut face altfel?
Am renunțat la vechiul meu job, care nu mă mai împlinea, și am decis să-mi ascult sufletul, indiferent de vocile din jur care încercau să mă tragă înapoi. Mi se spunea:
„Ești nebună! Unde mergi cu doi copii?!” „Cum o să te descurci singură?!” „Cum să începi un domeniu nou, de la zero, acum?!”
Dar ceva în mine era mai puternic decât toate aceste frici. Am ales să merg înainte. Am ales să am încredere în mine, să mă las ghidată de ceea ce sufletul meu știa că este calea mea.
Și iată-mă acum. Trăind liniștea după care am tânjit atâta timp. Făcând ceea ce sufletul meu a venit aici să facă. Mi-am descoperit darurile – talanții – și am învățat să îi folosesc pentru a-i sprijini pe cei din jurul meu.
Astăzi, mă adresez unei comunități de femei care mă urmăresc pe social media, îmi citesc e-mailurile și îmi primesc materialele, fie ele gratuite sau avansate, pentru care aleg să investească. Sunt aici pentru ele, pentru provocările lor, pentru ca împreună să descoperim soluții și să găsim liniștea.
Sunt hipnoterapeut, facilitator de regresii și constelații sistemice familiale. Am sprijinit sute de femei să-și regăsească liniștea, să își descopere esența – cea Divină – și să trăiască o viață aliniată cu sufletul lor.
Așa a prins viață programul meu online – Women Divine
Călătorie profundă creată pentru a sprijini femeile să depășească una dintre cele mai mari provocări din viețile noastre: divorțul sau despărțirea. Este locul unde ne regăsim, ne vindecăm și renaștem mai puternice decât am fost vreodată.
Ți-am împărtășit toate acestea pentru ca tu să înțelegi cât de departe poți ajunge. Eu, o femeie simplă, născută și crescută într-o familie extrem de modestă, în care echilibrul emoțional nici măcar nu era un subiect, iar viața nu m-a favorizat în niciun fel.
Am fost crescută într-un mediu în care ideea de a rupe tiparele părea imposibilă. Și totuși, am reușit. Am găsit curajul de a mă ridica și de a merge mai departe, să-mi croiesc propriul drum, indiferent de provocările și greutățile care păreau să mă apese.
Am reușit să rup lanțurile trecutului, să ies din tiparele care păreau imposibil de schimbat și să-mi trăiesc propriul destin. Și dacă eu, cu toată simplitatea și greutățile vieții, am putut face asta, cred cu tarie ca poți și tu.
Ceea ce vreau să-ți transmit este că puterea de a-ți schimba viața se află în tine. Poate nu o vezi acum, poate pare ascunsă sub straturi de durere, frică sau neîncredere, dar este acolo. Și odată ce vei decide să o cauți, să crezi în ea, îți vei descoperi forța interioară.
Și, când o vei descoperi, vei înțelege că nimic nu te poate opri.
Certificări