Santaj | Manipularea Emotionala in Cuplu

Dacă ar fi să te gândești la tine…, când îți vine să șantajezi? Când îți dorești să obții ceva ce n-ai reușit să obții printr-o simplă “cerere” sau solicitare, nu? 

Sau când ai tot încercat să negociezi obținerea unui anumit lucru și negocierea respectivă n-a fost un succes. Și pentru că îți dorești foarte tare acel lucru, apelezi la șantaj. 

Facem asta încă de mici copii, când încercăm să obținem jucăria care se află în mâinile fratelui mai mic sau mai mare, când vrem să ne dăm pe leagănul deja ocupat ori când vrem să fim lăsați în pace. 

Apelăm la tot felul de strategii ca să obținem ceea ce vrem – unele sunt mai etice, iar altele mai puțin etice. 

“Îți dau asta și asta dacă îmi dai aialaltă.”

“Nu-ți păstrez secretul dacă nu faci ce-ți spun acum.”

Astea sunt replicile la care apelăm când vrem să obținem ceva cât mai repede și în felul în care ne dorim NOI. 

Facem asta și mai târziu, când ajungem să fim părinți. 

“Nu te las în excursie dacă nu vii cu 10!”

“Nu-ți mai dau bani de buzunar pentru că nu mă asculți.”

Îți sună cunoscute aceste de replici? 

Cred că toți le-am folosit măcar o dată, într-o formă mai evidentă sau mai subtilă. 

Abonează-te și afli în premieră de materialele educaționale, gratuite, pe care le pregătesc autorii EduKiwi.

Deci care e treaba cu șantajul? De ce recurgem la el dacă nouă nu ne-ar plăcea ca alții să-l folosească cu noi? 

Îmi propun să deslușesc “misterul” în rândurile ce urmează. 

Ce inseamna santajul emotional in cuplu? 

În cuplu, apelez la santajul emotional atunci când nu primesc ceea ce îmi doresc, dar mai ales când știu că am mai folosit strategia asta în trecut și a funcționat, am reușit să obțin ce îmi doream. 

Poate că nu îmi propun, în mod conștient, să apelez la șantaj, dar am înțeles din încercările trecute că a funcționat și atunci îmi vine natural să-l folosesc, fără să fie vorba de vreun plan ascuns. 

Din perspectiva mea și a multor psihoterapeuți sau cercetători, șantajul emoțional este o formă de protecție, pe care o folosim atunci când percepem anumite amenințări din partea celuilalt. 

Doar că aceste amenințări vin din rănile noastre din trecut. De ele vrem să ne protejăm.

Nu-mi dai ce vreau eu? Îmi iau singur. Nu înțelegi că mă doare când faci asta? Renunț la a mai încerca să discut cu tine, ca să nu-ți mai dau “portițe” să vii către mine și să mă rănești. 

Nu mai ești atent cu mine? Mă îndepărtez și eu de tine și încep să pun accentul pe un partener din afara relației, pe copii, pe muncă sau pe o dependență. 

Nu faci cum consider eu că e bine? Îmi retrag iubirea și te ignor. 

Toate astea sunt forme de santaj emotional, care au la rădăcină rănile emoționale rămase nevindecate. 

Menționez pe scurt, câteva dintre cele mai întâlnite răni emoționale și mecanismele de apărare corespondente. 

O rană emoțională ar putea fi cea de respingere. Un copil care a tot fost respins în copilărie sau o persoană care a fost respinsă într-un anumit context, va adopta un comportament de fugar sau de evitant. 

Dar dacă cineva are rana de abandon, își va pune masca de dependent. Ăsta e felul în care se va proteja. Și va ajunge să depindă de partener, de copii sau de alte lucruri – droguri, sex, jocuri de noroc, alcool, muncă, pornografie etc. 

O persoană care are rana de nedreptate, se va proteja cu un comportament rigid, strict și poate chiar rece sau dur. 

Dacă cineva a avut rana de umilire, în trecut, e posibil să se protejeze printr-un comportament masochist. De data aceasta, el controlează când are parte de umilire, nu ceilalți.  

Iar cineva care s-a simțit trădat, va fi dominator, ca să evite să mai fie trădat. 

Toate mecanismele astea de răspuns sunt “bandaje” ce protejează rănile emoționale. 

Semne de santaj emotional ale partenerului

Evident, este important să știm cum să recunoaștem semnele unui santaj emotional, nu ca să-l putem pedepsi mai repede pe celălalt, ci ca să ne dăm seama unde avem de lucrat. 

Toate crizele sau provocările cuplurilor sunt indicii ale aspectelor la care nu am lucrat suficient cu noi înșine. 

Practic, provocările cuplurilor sunt niște binecuvântări. Mie așa îmi place să le privesc. Ele îmi indică unde mai este loc să creștem, să ne dezvoltăm și să învățăm despre noi, ca relație. 

Având în vedere că recurgem la santaj emotional atunci când ne simțim amenințați și vrem să ne protejăm, cred că merită să aduc în discuție mecanismele prin care ne protejăm (coping mechanisms). 

Rolul comportamentelor negative este de a ascunde sau proteja rănile emoționale nevindecate. 

Așadar, când ne simțim amenințați sau în pericol, recurgem la comportamente de tip luptă, fugi sau îngheață. 

Când ne contrazicem, ne certăm, ridicăm tonul, ne jignim și poate chiar ne lovim, înseamnă că apelăm la luptă. Luptăm pentru a proteja rănile care ne-au fost “atinse” prin atitudinea, cuvintele sau comportamentele celuilalt, pe care NOI le-am interpretat ca fiind amenințătoare. 

Când facem tot posibilul să nu ajungem la conflict, când evităm să avem discuțiile dificile, dar necesare, când amânăm rezolvarea anumitor provocări sau îl lăsăm pe partener vorbind singur, mecanismul care se activează este acela de a fugi. 

Și nu în ultimul rând, când tăcem din gură, când simțim că suntem lipsiți de apărare, când stăm pe loc și “încasăm” tot ce are de spus celălalt, fără să ripostăm vreun moment, înseamnă că mecanismul nostru de apărare este înghețarea. 

Când îngheți, practic, mintea ta percepe că nu e bine nici dacă luptă, nici dacă fuge. Crede că ar avea de pierdut în ambele situații, așa că îngheață, rămâne pe loc. 

De ce unii apelează mai degrabă la o anumită strategie, decât la cealaltă? Îți explic mai departe. 

E foarte important de înțeles că aceste categorii și exemple sunt doar niște puncte de referință, ca să ne dăm seama care este categoria principală din care facem parte și să știm la ce să ne uităm, unde să lucrăm cu noi.

Însă, de cele mai multe ori, avem comportamente amestecate, din mai multe categorii. Asta nu înseamnă că suntem defecți sau și mai defecți. 

Principalul rol al creierului nostru este să se asigure că supraviețuim, doar că el nu face diferența între vigilența pe care trebuia s-o avem cu mii și sute de mii de ani în urmă (când puteam fi atacați foarte ușor și pe neașteptate) și vigilența mult mai scăzută de care avem nevoie în societatea noastră de astăzi. 

Cu alte cuvinte, pentru creier nu este nicio diferență între faptul că vede o mașină venind extrem de repede spre el și partenerul care țipă la el sau care îi face o remarcă jignitoare. 

Creierul interpretează la fel amenințările de orice fel. 

Însă, cu antrenament putem condiționa felul cum răspundem la anumite semnale “amenințătoare”. 

La fel cum ne-am condiționat să răspundem negativ în anumite situații, tot așa ne putem “recondiționa”, astfel încât să nu mai facem din țânțar, armăsar, chiar și atunci când nu este cazul. 

Cum facem asta? Lucrând cu percepțiile pe care le avem. 

Terapia Cognitiv-Comportamentală spune că în funcție de percepțiile pe care le avem, simțim anumite emoții, iar în funcție de acele emoții, reacționăm în anumite feluri, ceea ce ne duce la anumite rezultate. 

Comportamentele și emoțiile pe care le avem sunt doar simptomele a ceva mai adânc – percepțiile. Felul cum interpretăm anumite situații, ne face să reacționăm în anumite moduri. 

Așadar, dacă nu ne place cum ne simțim și ce comportamente avem, e nevoie să ne schimbăm percepțiile.

Exact pe acest subiect lucrăm în Programul Mental Coach, pe care l-am creat special pentru aceia care își doresc să schimbe cu adevărat ceva în viața lor și să nu se mai întoarcă iar și iar, în același punct din care au plecat. 

Cum aplica partenerul manipularea emotionala?

Apelăm la manipularea emoțională în relațiile de cuplu, dar nu numai, jucând anumite roluri – de persecutor, victimă sau salvator. 

Uneori, putem să jucăm și mai multe roluri în relația cu aceeași persoană. 

Avem comportamente de vrăjitoare și de scorpii, îi facem rău celuilalt, îl pistonăm, îi cerem explicații și băgăm frica în el când suntem în rol de persecutor. 

Persecutorul consideră că oricine este vinovat, mai puțin el, se consideră mai bun decât celălalt și se impune prin tot felul de comportamente neetice. 

El este cel care disprețuiește și critică valorile celorlalți, este rigid, autoritar și radical, iar pentru a te convinge, apelează la șantaj, amenințări, sabotare, manipulare, învinovățire, umilire și așa mai departe. 

Cei care și-o încasează de la persecutori sunt victimele. Victima este cea care îi valorizează pe alții și se devalorizează pe ea. 

Se consideră vinovată de lucrurile rele care li se întâmplă altora, nu-și asumă puterea interioară, se gândește deseori că ei nu îi vor ieși lucrurile, nu caută soluții la probleme, îi place să fie compătimită, așteaptă să te porți cu “mănuși” cu ea, nu-și cere drepturile și așa mai departe. 

Victima se pricepe de minune la manipulare pentru că apelează imediat la șantajul emoțional, la lacrimi, suferință și la a-ți explica cât este de amărâtă pentru că nu faci nu-știu-ce sau pentru că nu o ajuți la ce e important pentru ea.  

Și mai există salvatorii, cei care se sacrifică pentru alții și care se oferă să facă lucrurile alea mai nasoale, pe care, în general, celălalt nu prea vrea să le facă.

Salvatorii sunt mai mereu disponibili și sar în ajutorul celorlalți. Ei fac toate astea ca să fie iubiți, doriți și apreciați. 

Practic, salvatorii le transmit celorlalți, în mod inconștient că ei (salvatorii) sunt mai competenți. Ei caută controlul, oferind ajutor celor de lângă ei.

Salvatorul are frica de abandon, îi este frică că va rămâne singur și apelează la acest mecanism de a salva pentru că îi pasă de el. Știe că dacă te ajută pe tine, vei rămâne dependent de el pentru că vei apela mereu la el. 

Ce efecte are manipularea emotionala in cuplu?

ORICE victimă își atrage persecutorul sau salvatorul.

Într-o relație pe termen lung, dacă cei doi nu-și dau seama că joacă aceste roluri și nu încep să lucreze cu ei, ca să schimbe ceva, apare detașarea sau distanțarea emoțională, adică ruperea de partener și într-un final, se poate ajunge chiar la despărțire.

În stadiile incipiente ale manipularii emotionale in cuplu, partenerii pot evita să discute despre problemele pe care le observă, pot avea conflicte mai așezate sau pot chiar să nu dea atenție acelor aspecte care îi deranjează, argumentându-și că nu e mare lucru ce-i supără sau deranjează. 

Mai târziu, încep să se acumuleze frustrările și resentimentele și încep să apară comportamentele negative despre care vorbeam mai devreme. 

Dacă cei doi nu discută despre aceste probleme sau încearcă să le discute, însă fără succes, se poate ajunge la înșelat, certuri mai puternice și/sau ruperea relației. 

Tipologia celor ce recurg la santajul emotional

N-aș putea spune că există o anumită tipologie a celor care recurg la santajul emotional, însă cred că merită să amintesc, pe scurt, stilurile de atașament, care se leagă de rolurile pe care le jucăm în relații, roluri despre care am vorbit mai sus. 

Stilurile de atașament se formează în primii ani de viață, în relația cu îngrijitorii noștri. 

Primul stil de atașament este cel securizant, în care copilul primește atâta siguranță emoțională câtă are nevoie. 

Îngrijitorul este disponibil și nu se simte deranjat de apariția copilului, iar copilul are încredere atât în îngrijitor, cât și în sine. Se simte în siguranță să exploreze prin casă pentru că știe că cel care are grijă de el este tot acolo, în momentul în care el se întoarce din explorare. 

La vârsta adultă, acest copil va relaționa cu ușurință cu cei din jurul său, va gestiona conflictele într-un mod asertiv și va avea încredere în ceilalți și în sine. 

Un alt stil de atașament este cel evitant, care se formează atunci când îngrijitorul se simte foarte deranjat de apariția copilului și îi transmite asta – că e obositor, că e prea mult, că îl deranjează, că are alte treburi (mai) importante etc. 

Îngrijitorul se simte deranjat de zgomotele pe care le face copilul atunci când se bucură, dar și atunci când plânge. Cel mic înțelege că nu-i bine nici când plânge, nici când râde și învață că interacțiunea cu cineva apropiat este dureroasă. 

Ce va face el la vârsta adultă? Nu va mai sta într-o interacțiune în care se simte rănit sau îndurerat. Se va retrage și va evita relația atunci când se simte cicălit, judecat, nerespectat, criticat și așa mai departe. Va vrea să devină independent, tocmai ca să se protejeze de durerea apropierii.

Apoi, cineva cu un stil de atașament anxios a avut un îngrijitor tot anxios. Când adultul se simțea golit emoțional, îi oferea atenție și iubire copilului, dar apoi, când se simțea împlinit emoțional, se gândea că e cazul să își ofere grijă și atenție sieși. 

Apoi, după o vreme, începea să se gândească că e un părinte sau un îngrijitor rău, că l-a cam neglijat pe copil și că ar trebui să-i mai ofere și lui atenție. După care, iar considera că e cazul să petreacă mai mult timp fără copil și să pună atenția pe sine. 

Acest “du-te-vino” îi creează copilului frica că ar putea fi părăsit, ba simte că este iubit, ba se gândește că nu e iubit. Copilul devine confuz. Rana care i se formează este aceea a abandonului.

La vârsta adultă, în relațiile de cuplu, acești oameni vor fi constant într-o anxietate că vor fi abandonați, își fac des scenarii, devin controlatori, interpretează ce li se spune cum au chef etc.

Ultimul stil de atașament despre care vreau să-ți spun pe scurt este cel dezorganizat. Aici, îngrijitorul sau îngrijitorii copilului au fost foarte violenți, au recurs la abuz fizic, verbal și/sau sexual, erau dependenți de substanțe, de alcool și poate chiar au fost în închisoare. 

Acest copil a trăit mai degrabă în nesiguranță, o bună parte din anii săi de dezvoltare, deci nu și-a dezvoltat unul dintre celelalte 3 stiluri de atașament, ci unul dezorganizat, haotic. 

În relația de cuplu, ba îi convine ceva, ba nu-i mai convine și se enervează repede și cam din orice. Dacă nu se uită în interior, adesea ajung la boli psihice, ca să nu mai spun de faptul că relațiile lor sunt tumultoase, pline de drame și izbucniri “din senin”.

De fapt, au multe răni încă nevindecate, pe care încearcă să le protejeze. 

Așadar, oamenii care recurg la santaj emotional in cuplu nu sunt niște monștri, ci sunt niște oameni răniți.

Ce facem daca noi suntem cei care recurgem la santajul emotional?

În primul rând, este nevoie să conștientizăm că recurgem la santajul emotional. 

Apoi, după ce observăm când facem asta, ne ajută să ne uităm la rănile noastre din trecut, să vedem ce a rămas nevindecat și să lucrăm cu percepțiile noastre despre evenimentele petrecute atunci, care ne-au durut, marcat sau traumatizat. 

Trecutul nu mai poate fi schimbat, însă, ne putem schimba perspectiva despre el, ca să nu mai cărăm un bagaj emoțional încărcat, ani la rând. 

Nu doar că ne afectează starea de bine, prezența, bucuria de a trăi, ci ne afectează și relațiile cu cei dragi și cu noi înșine. 

Ne iubim mai puțin atunci când considerăm că suntem plini de “buline negre”. Rănile pe care le-am avut pot fi vindecate, chiar dacă a trecut multă vreme în care nu s-au vindecat. 

Da, poate că ne-am pierdut speranța că pot fi vindecate, dar ele au rămas nevindecate pentru că NU am știut cum să le îngrijim, nu pentru că nu pot fi vindecate. 

De aceea, în Programul Mental Coach, folosesc foarte mult Metoda Demartini, care este un instrument de mare ajutor atunci când vine vorba de a schimba perspectiva despre ceva se s-a întâmplat în trecut. 

Căutăm motivele pentru care ceea ce s-a întâmplat atunci, ne-a ajutat să devenim cine suntem astăzi, vedem cum durerile respective au fost, totodată și binecuvântări pentru noi. 

Știu, s-ar putea să sune ciudat, dar cât timp privești o nenorocire DOAR ca pe o nenorocire, nu te poți elibera din “ghearele” ei. De aia ești încă prins cu mintea acolo, ruminezi și încă îți generează emoții puternice în corp. 

Așadar, dacă vrei să lucrezi cu anumite dureri din viața ta și să te eliberezi, te aștept în program. Mai întâi, va fi nevoie să programezi o ședință de consultanță cu un coleg de-ai mei, ca să ne dăm seama, și eu, și tu, dacă programul ți se potrivește. 

Odată ce ne vindecăm rănile din trecut, avem nevoie să învățăm și cum să comunicăm cu omul de lângă noi. 

Partea faină este că atunci când învățăm tehnici de comunicare asertivă cu partenerul, ele pot fi aplicate în relația cu oricine – cu părinții, cu colegii, cu șeful, cu copilul și așa mai departe. 

Deci impactul se răspândește în toate relațiile noastre. 

Un instrument practic și util, dar care schimbă extrem de mult felul cum se raportează și discută doi oameni este Dialogul Imago, propus de Harville Hendrix și soția sa. 

El presupune învățarea și respectare unor pași concreți, astfel încât discuțiile dintre parteneri să fie constructive și să ducă la conectare, în loc de ceartă, deconectare, frustrare și resentimente. 

Nu-i ușor la început, întrucât necesită perseverență, dar îți spun sincer – îți va schimba viața, de îndată ce înveți să-l folosești. 

E compus din trei pași – oglindirea, validarea și empatia, care, dacă sunt parcurși cu atenție, creează un mediu de siguranță între cei doi și deci, un context prielnic pentru vindecarea emoțională. 

La primul pas – oglindirea, e nevoie să asculți cu atenție ce spune partenerul și să repeți mesajul, fără să faci interpretări sau să schimbi sensul cuvintelor sale. 

La al doilea pas – validarea, îi ceri celuilalt să-ți confirme dacă ai înțeles corect mesajul pe care a vrut să-l transmită sau nu. Dacă nu, îl va repeta și tu vei încerca să-l oglindești din nou. 

Iar la ultimul pas – empatia, tu, cel care ai oglindit, îi vei spune partenerului tău de ce are sens și pentru tine că el se simte într-un anumit fel. Vei încerca să înțelegi sentimentele din spatele mesajului pe care omul de lângă tine ți l-a transmis. 

Apoi, se schimbă rolurile. Va oglindi celălalt, în legătură cu același subiect sau cu un altul, în funcție de ce decideți să discutați.

Explic mai pe larg, pașii, dar și beneficiile acestui dialog în programul meu. 

Cum oprim manipularea emotionala?

Odată cu vindecarea emoțională, care presupune crearea unui mediu securizant, manipularea emotionala in cuplu (dar nu numai) va înceta. 

Pentru că nu ne mai simțim amenințați de către partener sau de către ceilalți, nu simțim că trebuie să ne protejăm. 

Practic, nu putem opri manipularea emotionala brusc, abrupt, fără să lucrăm cu durerile și provocările noastre. Ar fi ca și cum am face “frecție la picior de lemn”. 

Așa cum am menționat deja, comportamentele negative sunt doar simptomele unor provocări mai adânci. 

Când identificăm acele provocări, găsim cauzele comportamentelor noastre negative – manipulare, șantaj, critică, fugă, dependențe de orice fel, certuri, reproșuri etc. și știm unde avem de lucrat cu noi. 

Exact asta facem în programul meu, ne uităm la cauza cauzelor, căutăm rădăcina provocărilor noastre și lucrăm acolo – ca să nu revenim la aceleași probleme din nou și din nou. Ca să ne vindecăm legat de acel subiect și să putem trece la următorul nivel. 

Iar următorul nivel, de obicei, înseamnă alte provocări, mai profunde. Și o luăm de la capăt cu întreg procesul. 

Despre asta e viața, de fapt. 

Dar provocările noi NU înseamnă că toată viața e o problemă continuă, ci că nu rămâi blocat toată viața în aceleași probleme, ci le transcenzi pe unele și te duci la altele mai “înalte” sau mai nobile, ca să spun așa. 

Îți mulțumesc că ai ajuns până aici și sper că te ajută perspectiva mea de astăzi! 🤗

Alătură-te comunității eduKiwi!

Despre Autor

Florin Amariei

Îmi trăiesc în fiecare zi visul alături de soţia şi de copiii mei dragi şi vreau să te ajut și pe tine să ai Relația pe care o Meriți.