Conexiunea si Relationarea sunt adanc inradacinate in noi
Ne-o spune istoria, ne-o spune biologia. Ne-o demonstreaza constant natura.
Ne-o explica medicina, ne-o radiografiaza neurostiintele si ne-o demonstreaza cu lux de amanunte fizica cuantica.
Insa ce se intampla cand pierdem conexiunea fix cu emotiile noastre?
Sau cand nu am avut aceasta conexiune niciodata?
Noi ca societate si noi ca romani nu prea vorbim despre emotii. Atunci cand spunem cum ne simtim, tindem sa ne exprimam cu “Cred ca…”, “Ma gandesc ca…”, si nu folosim “Simt ca…”.
Asta se intampla pentru ca ne simtim mult mai confortabil spunand ceea ce gandim, decat ceea ce simtim. N-am fost educati in ceea ce priveste emotiile, am invatat cum sa ne descurcam cu ele pe principiul - E bine sa n-ai emotii. Iar daca ai, sa nu le arati, fiindca sunt o forma de slabiciune.
Ne e frica de ceva? Hai sa ascundem cat mai bine si vedem noi mai departe. Ne super entuziasmeaza ceva? Parca n-ar fi bine sa aratam totusi ATATA entuziasm.
Si asa ajungem sa fim confuzi, sa ne fie chiar rusine sa ne exprimam emotiile. Sa le ascundem bine bine, ca nu vrem sa fim noi oamenii aia.
Ei bine, nestiind cum sa vorbim si cum sa ne descurcam cu emotiile, suntem oamenii aia care si le suprima, care nu stiu cum sa se comporte atunci cand acestea ajung la suprafata. Care se feresc sa le exprime si fata de ei insisi.
Asa ajungem la frustrari, la nesiguranta, la pierderea unei conexiuni aditionale - Relatiile din viata noastra. Ajungem la dezechilibre.