5 tipuri de articole bune pt blog

De fiecare dată când am ocazia discut despre importanța blogului pentru partea de SEO a afacerii tale sau a afacerii pe care o promovezi. Este o componenta foarte importantă care, de cele mai multe ori, este nebăgată în seamă. 

Așa că, vreau să-ți ofer puțină inspirație pentru asta, ca să poți începe să pui în valoare și această unealtă de promovare pe care o ai la dispoziție. Cu asta în gând, am pregătit o listă super utilă pentru blogul tău sau blogurile clienților tăi. 

Concret, este o listă cu 5 tipuri de articole pe blog care sunt mereu apreciate de public și atrag extrem de multe vizite pe site. 

Trebuie doar să le scrii, iar mai apoi să le optimizezi, și îți aduc mii și chiar mii zeci de mii de oameni pe site în fiecare an. 

Fiecare articol este diferit și tocmai această diferite te ajută să menții mereu atenția cititorilor tăi. 

Dacă folosești toate tipurile de articole nu-i vei plictisi niciodată și îi vei transforma în fani adevărați. 

Acestea fiind spuse, hai să începem. 

  1. Articole de tip listă 

Sunt printre cele mai apreciate articole de pe tot internetul. 

Îți prezintă o listă de n sfaturi, n lucruri, n recomandări care te ajută într-un anumit domeniu. 

De exemplu:

  • 7 recomandări de filme romantice pe care să le vezi cu jumătatea ta
  • 5 locuri pe care trebuie să le vezi în București 
  • 10 idei pentru petrecerea burlacilor 

Probabil vezi zilnic un articol de genul acesta și există un motiv pentru asta: funcționează. 

Ca să le scrii, trebuie doar să alegi un subiect principal, iar mai apoi să-l construiești cu câteva idei, astfel încât să ai o listă. 

Abonează-te și afli în premieră de materialele educaționale, gratuite, pe care le pregătesc autorii EduKiwi.

Structura e simplă, iar conținutul va fi cu siguranță apreciat. 

  1. Articole de tip Cum-să 

Și ele ocupă un loc dedicat pe internet pentru că fac un lucru extrem de bine: 

învață oamenii diverse lucruri complet gratuit 

Sunt genul de articole precum:

  • Cum să faci nod la cravată în 2 minute 
  • Cum să gătești paste carbonara mai ceva ca în Italia 
  • Cum să îți planifici vacanța ca un agent de turism 

După cum observi, toate te învață cum să faci ceva anume și tocmai ăsta este atracția lor. 

Conținut FOARTE util. Complet gratuit. Din care mereu înveți ceva concret. 

Ca să le scrii, gândește-te ce îi poți învăța pe cititorii tăi sau cititorii site-ului pe care-l optimizezi. 

Ce ar vrea ei să știe? Ce lecții, ce sfaturi, ce activități? 

Mai apoi, explică-le pas cu pas cum pot face acea activitate și ce rezultate vor obține odată ce aplică pașii respectivi. 

E o rețetă sigură pentru un articol de nota 10. 

  1. Articole de tip interviu

Cu alți profesioniști din nișa ta. Cu angajații tăi. Cu oameni personalități. 

Interviurile sunt apreciate pe orice blog pentru că oferă un conținut divers și inedit. 

Nu mai este scris doar de tine sau de afacerea respectivă, ci inviți pe altcineva să ia cuvântul. Ideal — un om pe care publicul tău îl respectă sau îl apreciază pentru ceea ce face. 

Ca să scrii genul ăsta de articole te poți gândi în primă fază cui ai putea să-i iei interviul. 

Ce oameni sunt cunoscuți în nișa ta? Ce experți urmăresc cititorii tăi online? Fă-ți o listă clară cu mai multe nume. 

După, scrie-le tuturor și întreabă-i dacă ar vrea să răspundă la câteva întrebări pentru publicul tău. 

Explică-le contextul și dacă spun da, e timpul să te gândești la întrebări. 

Creează 10 întrebări relevante. Trimite-le persoanei în cauză, iar după scrie articolul. 

E destul de simplu: întrebare-răspuns, întrebare-răspuns și tot așa până la final. 

Nu doar că obții un articol bun, ci o parte din publicul acelei personalități va veni pe blog-ul tău ca să vadă articolul. Win-win. 

  1. Articole cu știri din nișa ta 

Ce e nou? Ce s-a mai întâmplat? Ce s-a mai schimbat?

Mediul online este atât de dinamic încât apare ceva nou în fiecare săptămână (dacă nu în fiecare zi). 

Fii mereu la curent cu știrile din nișa ta și gândește-te care ar fi interesante și pentru publicul tău. 

Odată ce le identifici, grăbește-te și scrie un articol cât mai repede despre ele. 

Cine scrie primul un articol despre subiectul în cauză are parte de tot traficul din domeniul respectiv care e interesat de subiectul acelei știri. 

Doar imaginează-ți de câte mii de oameni vorbim aici… și toți vin la tine pe site complet gratuit. 

Cum scrii acest articol? Fii sigur că ai înțeles știrea. Verific-o în 2-3 surse diferite, să nu fie ficțiune. 

Iar mai apoi scrie un articol scurt (500-700 cuvinte) în care le explici oamenilor noutatea. Cu cât poți oferi mai multe detalii, cu atât mai bine. 

  1. Studii de caz

Sunt printre cele mai convingătoare articole pe care le poți scrie. 

Cum funcționează: uită-te atent la testimonialele pe care le-ai primit de la clienții tăi. 

Selectează unul care este mai lung și pe baza căruia ai putea scrie un articol întreg. 

Contactează clientul respectiv și întreabă-l dacă ar fi dispus să-ți mai ofere câteva detalii: fie în scris, fie la telefon.

IMPORTANT: întrebă-l dacă ar fi de acord să faci un studiu de caz cu el. 

Iar mai apoi scrie un articol în care prezinți:

  1. Cum era clientul înainte să folosească produsul/ serviciul tău
  2. Ce rezultate a obținut odată ce a început să folosească produsul/ serviciul tău
  3. Ce părere are el despre colaborarea voastră 

Sunt 3 pași esențiali în orice studiu de caz, care le arată potențialilor clienți că ești o afacere de încredere și că oamenii te apreciază. 

Indiferent de articol – ține cont că trebuie optimizat 

De la sine înțeles, articolele de mai sus vor obține rezultate dacă le optimizezi pe baza cuvintelor cheie, exact cum am făcut la curs. 

Tocmai acele optimizări le vor aduce în atenția oamenilor și mai apoi publicul va aprecia conținutul de calitate pe care îl oferi. 

Fără ele, degeaba ai un conținut de nota 10, pentru că nu va fi văzut de nimeni. 

De avem nevoie mereu de un echilibru între conținut și optimizările SEO. 

Însă odată ce faci asta… pregătește-te pentru mii și zeci de mii de oameni pe blogul tău

Vor fi oameni care apreciază ceea ce faci și faptul că investești atât de mult efort în conținutul tău. 

O parte dintre ei vor ajunge și clienți — lucru care va face toată această experiență să merite din plin. 

Crede-mă când îți spun că am văzut povestea asta repetându-se de zeci de ori, deci poți fi sigur că va fi valabilă și la tine. 🙂

Revin curând cu alte materiale valoroase pentru tine. 

Mihai Chițoiu 

P.S.: Mai știi alte tipuri de articole de blog care obțin rezultate bune? 

Chiar sunt curios. Răspunde-mi la acest articol și spune-mi ce a funcționat pentru tine. 

Știi deja că testez tot ce prind și că sunt mereu deschis la idei. 🙂

Alătură-te comunității eduKiwi!