Timp de multe decenii, creierul nostru a fost considerat ca fiind un organ ne-regenerabil.
Până de curând, o teorie general acceptată a fost aceea că, până la o anumită vârstă, creierul nostru se dezvoltă când trecem prin diferite stadii ale vieții, de la copil, la adolescent, la adult, urmând ca apoi creierul nostru să atingă un plafon maxim.
Iar când spun plafon maxim mă refer la faptul că avem un număr finit de neuroni și legături neuronale pe care creierul nostru le poate dezvolta până la momentul în care devenim adulți.
Hai să luăm un exemplu:
Pentru o persoană care tocmai a suferit un accident cerebral, creierul este privat de oxigen, ceea ce înseamnă că în doar câteva minute celulele creierului (neuronii) încep să moară. Implicit legăturile neuronale vor fi distruse.
Iar conform teoriei, acei neuroni și legăturile neuronale dintre ei nu vor putea fi regenerate sau refăcute.
În ultimi ani însă s-a dovedit că, creierul nostru nu numai că poate crea noi legături neuronale între neuronii deja existenți dar se poate regenera și poate crea celule noi (chiar și la adulți, nu doar la copii).
Aceste două abilități ale creierului se numesc Neuroplasticitate și Neurogeneza.
În acest articol ne vom concentra pe neurosplasticitatea creierului uman (adesea denumită și plasticitatea creierului).
Ce este neuroplasticitatea?
Ideea legată de plasticitatea creierului merge cu mulți ani în urmă când, la începutul anilor 1900, Santiago Ramón y Cajal, considerat ”părintele neuroștiinței”, vorbește despre ”plasticitatea neuronală”. El a recunoscut că, contrar credințelor de la acea vreme, creierul se poate modifica și după ce o persoană a ajuns la maturitate.
Termenul de ”neuroplasticitate” a fost folosit prima oară de neurologul polonez Jerzy Konorski în 1948 pentru a descrie schimbările în structura neuronală. (dar nu a fost folosit foarte des decât după anii 1960)
Cei doi ”părinți” ai neuroplasticității sunt Michael Merzenich și Marian Diamond. Merzenich a stabilit că, creierul uman este extrem de plastic și a dezvoltat noi intervenţii știinţifice pentru a determina îmbunătăţiri în funcţionarea acestuia, în timp ce Diamond a fost prima care a dovedit că, la orice vârstă, creierul se micșorează într-un mediu sărac din punct de vedere al stimulilor și crește într-un mediu îmbogăţit.
Dar ce este până la urmă neuroplasticitatea creierului?
Putem defini neuroplasticitatea creierului sau plasticitatea creierului ca fiind capacitatea sistemului nervos de a-și modifica structura și funcțiile prin creștere și reorganizare. Aceste schimbări ale creierului variază de la crearea de noi legături neuronale până la crearea unei noi ”hărți” a creierului (felul în care sunt legați neuronii).
Schimbările în creier sunt cauzate de factori externi precum învățarea unei abilități noi, expunerea la condiții de mediu și chiar stres psihologic.
Vom vedea mai jos câteva exemple mai detaliate care influențează plasticitatea creierului.
Care sunt beneficiile neuroplasticității?
Neuroplasticitatea creierului aduce cu sine o mulțime de beneficii.
Există o serie de afecțiuni care se pot corecta datorită capacității creierului de a-și dezvolta noi legături neuronale printre care regăsim epilepsia, paraliziile cerebrale, retardul mental sau sechele în urma atacului vascular cerebral și chiar depresie sau autism.
Corectarea simptomelor acestor afecțiuni nu vine de la sine ci trebuie însoțită de terapii specifice (ex. kinetoterapie pentru paralizie sau metode speciale de învățare pentru retardul mental).
Tot neuroplasticitatea ne oferă:
- Posibilitatea de a învăța lucruri și de a dezvolta aptitudini noi
- O memorie mai bună
- Posibilitatea de a ne îmbunătăți abilitățile cognitive deja existente
- Ajutor în întărirea zonelor din creier când anumite funcții se pierd sau intră în declin
- Posibilitatea de a redirecționa funcțiile în creier (de exemplu, dacă o zonă care controlează un sens este deteriorată, este posibil ca alte zone să se dezvolte pentru a înlocui zona lezată)
Factori care pot influența plasticitatea creierului
Organizarea sinaptică și structura neuronală pot fi influențate de o serie de factori:
- experiențele pre- și postnatale
- consumul de droguri psihoactive (amfetamine, morfine)
- hormonii gonadali (testosteronul, estrogenul)
- agenții antiinflamatori (cum ar fi inhibitorii de COX2)
- factorii de creștere (cum ar fi factorul de creștere al nervilor)
- factorii care țin de alimentație (vitaminele și suplimentele alimentare)
- factorii genetici
- anumite afecțiuni (boala Parkinson, epilepsia, schizofrenia, atacul cerebral)
- stresul
- leziunile cerebrale
- îmbătrânirea
- experiențele motrice și senzoriale
- învățarea abilităților noi
- experiențe fizice (sex, interacțiune socială)
- diete
Tehnicile și principiile neuroplasticității
Neuroplasticitatea creierului poate fi sumarizată sub forma a zece principii:
- Folosește-le sau pierde-le
Circuitele neuronale care nu sunt folosite pentru o perioadă mai lungă de timp încep să se degradeze.
Pentru un pacient care este hrănit prin intermediul unui tub pentru că este incapabil de a înghiți singur, mecanismul de înghițire se va degrada în timp.
- Folosește-le și îmbunătățește-le
Antrenamentul în mod repetat a unei anumite funcții a creierului poate duce la îmbunătățirea acelei funcții.
Un pacient care a suferit un atac cerebral și care acum nu își mai poate folosi la capacitate maximă mâna dreaptă va evita sau nu va mai folosi deloc mâna dreaptă pentru că este prea greu.
O metodă întâlnită în terapie este imobilizarea mâinii sănătoase pentru a forța pacientul să folosească mână afectată îmbunătățindu-i astfel mobilitatea.
- Specificitate
Natura antrenamentului dictează plasticitatea creierului și ce funcție va fi îmbunătățită.
În cazul pacientului care și-a pierdut abilitatea de a înghiți, concentrarea specifică asupra exercițiilor pentru re-antrenarea acestei abilități va duce la îmbunătățirea ei.
- Repetiția contează
Activarea plasticității creierului necesită multă repetiție.
Chiar dacă nu putem cuantifica numărul necesar de repetiții pentru refacerea unor anumite abilități putem concluziona că antrenarea repetată duce la îmbunătățiri.
- Intensitatea contează
Activarea plasticității creierului necesită o intensitate ridicată.
Cu cât sesiunea de recuperare este mai intensă, cu atât cresc șansele ca rezultatele să apară și să fie de durată.
- Timpul contează
Diferite forme ale plasticității se activează în diferite momente ale recuperării.
Creierul este cel mai predispus la recuperare imediat după ce accidentul a avut loc.
Cu cât trece mai mult timp, cu atât creierul se va obișnui mai mult cu starea rea.
- Importanța contează
Antrenamentul trebuie să fie suficient de important pentru activarea plasticității.
Cu ce rămâne pacientul după sesiunea de recuperare și cât de mult contează asta pentru el îi poate creștele șansele de recuperare. Dacă antrenamentul are o importanță mare pentru pacient, șansele ca acesta să-și amintească mai repede și mai ușor aptitudinile pierdute cresc.
- Vârsta contează
Plasticitatea se activează mai ușor în creierul tânăr.
Este important de reținut că un creier tânăr se reface mai repede decât unul mai în vârstă.
- Transfer sau Generalizare
Plasticitatea ca răspuns a unei experiențe de antrenament poate duce la achiziția de comportamente similare.
În timpul sesiunilor de recuperare terapeutul trebuie să observe cum o anumite aptitudine sau activitate poate fi generalizată sau transferată în activitățile de zi cu zi, cum ar fi independența în interiorul locuinței.
- Interferență
Plasticitatea ca răspuns a unei experiențe de antrenament poate împiedica achiziția de comportamente similare.
Dacă un pacient întârzie să înceapă recuperarea el va învăța să compenseze singur pentru anumite deficite ale unor abilități. De multe ori însă această compensare nu este cea corectă ceea ce înseamnă că, atunci când începe recuperarea cu un specialist, el va trebui prima oară să se dezvețe de abordarea proprie pentru a învăța abordarea corectă.
Exerciții pentru neuroplasticitatea creierului
Neuroplasticitatea creierului poate fi stimulată și ajutată prin intermediul unor exerciții.
Procesul de învățare
Cel mai bun ajutor pe care îl putem oferi creierului este procesul de învățare.
Acest proces continuu de învățare nu numai că împiedică neuronii și legăturile neuronale să se degradeze, ajută de asemenea la formarea de noi sinapse, la reconstrucția hărților neuronale și favorizează direct neuroplasticitatea.
Cântatul la un instrument muzical
Altă activitate care s-a dovedit foarte eficientă este cântatul la un instrument muzical.
Această activitate este o experiență complexă și multisenzorială care presupune folosirea simultană a mai multor abilități precum citirea și înțelegerea notelor muzicale, precizia metrică, memorarea de partituri lungi, acțiunile motorii specifice fiecărui instrument muzical sau improvizația.
Activitatea fizică
Exercițiile fizice (de preferat în aer curat) contribuie la buna oxigenare a organismului care la rândul ei contribuie la neuroplasticitate.
De preferat ar fi sesiuni de 15-30 de minute executate zilnic (cum ziceam mai sus, repetiția contează).
Învățarea de limbi străine
Muzica și limbajul sunt considerate cele mai complexe activități care utilizează sunetul. La fel ca antrenamentul muzical, învățarea unei limbi străine stimulează neuroplasticitatea.
Dacă o persoană vorbește două limbi, are șansa de a se concentra mai bine asupra unor activității iar unele tulburări care implică declinul cognitiv sunt întârziate în medie cu 4 ani.
Alți factori care s-au dovedit a avea un impact benefic asupra creierului sunt:
- relaxarea sistemului nervos
- reducerea timpului petrecut în fața calculatorului
- evitarea ascultării de muzică la nivel crescut de decibeli
- evitarea vizionării de imagini sau filme cu mesaj agresiv, violent sau foarte rapid
- efectuarea de acțiuni simultane (asta presupune un stres pentru sistemul nervos central)
- evitarea stresului
- un somn de calitate, odihnitor și între ore corespunzătoare.
Și chiar dacă în ultimul timp domeniul neuroștiinței a evoluat foarte mult și am aflat o mulțime de informații legate de neuroplasticitatea creierului, abia acum începem să descoperim cu adevărat de ce este capabil creierul nostru.
Încă rămân întrebări la care nu putem răspunde.
Dar totuși sper că ce ți-am descris mai sus te va ajuta să fi cu un pas mai aproape de descifrarea misterelor creierului uman.
Cu drag,
Pera
