Stiu.
E vara.
Stiu, cel mai probabil esti cu mintea la valuri, nisip si soare. La cum o sa te poti distra vara asta, cu toate restrictiile.
La cum sa iesi din casa macar un pic, sa simti soarele pe piele si sa bei o bere cu prietenii.
Dar da-mi cateva minute sa-ti povestesc o scena din sezonul de iarna, sigur o sa-ti placa, si poate ai sa te si regasesti in trairile expuse de mine!
Inainte de asta, vreau sa-ti amintesc ca sunt ultimele ore in care te poti inscrie la Cursul Inregistrat – Mindfulness Zi de Zi.
O sa vezi in continuare de ce Mindfulness e atat, atat de important. Asa ca nu uita sa inscrii! 😋
Sa revenim. 🏔️
Austria. Muntii Alpi.
O statiune cocheta, dar suficient de dezvoltata cat sa aiba tot ce ti-ai putea dori. De la Hotel de 5 stele, la Sauna pe partie, la Ture cu elicopterul si chiar si SnowPark.
Urmatoarea poza te poate face sa-ti imaginezi macar partial cum arata si ce se intampla intr-un Snowpark, iar dupa, evenimentul horror.
Da! Oamenii chiar sar acolo…
Asa cum am mai declarat, sunt super pasionat de sporturile de iarna. Ski, snowboard, patine, sanie, bob, ce vrei tu. Alunecare sa fie!
Si repet. Austria. Muntii alpi. Snowpark.
CE? A zis cineva SnowPark?! 😍
Atat mi-a trebuit.
Evident, hop si eu! Si dus am fost.
Dus de pe partie, din SnowPark, la Spitalul statiunii.
Ca mai apoi, cu ambulanta la un alt spital, suficient de mare incat sa-mi execute o procedura care implica 3 operatii chirurgicale pe parcursul a 4 ore de anestezie totala.
Oricat de multa experienta ai, muntele te taxeaza daca iti uiti limitele si nu respecti anumite principii de baza. Ei na, asa am patit-o si eu.
Fara familie, fara prieteni apropiati, intr-o tara straina, intr-un spital enorm si rece. Si culmea, si cu un Snowboard imprumutat!
Reteta perfecta pentru un scenariu horror.
Da, am cazut din propria vina, asa este.
Fara sa am cea mai vaga idee ce s-a intamplat, m-am blocat si am asteptat sa ma ridice salvamontii sa ma duca la spital, eram paralizat.
Haos si prin spital, desi vorbesc germana, cu toata adrenalina si socul ala trait, nu mai intelegeam nimic.
Dupa prima anamneza si o radiografie facuta cu greu, m-au asezat in sala de asteptare. Ulterior am inteles ca de fapt nu asteptam nici un doctor, ci ambulanta, care urma sa ma duca intr-un mega spital – pregatit sa primeasca cazuri mai dificile.
Si cand am inteles, s-a declansat din nou panica. Sa nu-ti mai spun ca avand clavicula si bicepsul rupt, simteam fiecare pietricica din asfalt si fiecare schimbare de directie.
Cand m-am trezit din calmante, chirurgul care urma sa opereze, imi prezenta diagnosticul, optiunile si prognosticul recuperarii mele. Nu ma mai durea, chirurgul vorbea cu calm, in engleza, parca eram in alta lume.
Dar n-a durat mult pana panica s-a instituit din nou, cand anestezistul a venit sa-i semnez consimtamantul meu mi-a spus ca operatia urma sa dureze intre 4 si 6 ore.
Oare intr-o asemenea situatie, concreta, de criza, m-ar fi putut ajuta in vreun fel tehnicile de Mindfulness?
Oare daca aveam atunci aceasta abilitate de a imi gestiona starile, de a-mi cunoaste corpul, de a-mi observa gandurile, situatia ar fi fost diferita in vreun fel pentru mine?
Poate ca in clipa in care am cazut si am simtit pocnitura, as fi putut sa stiu si singur ca ceva nasol s-a intamplat, ca s-a rupt ceva acolo.
Poate ca daca constientizam faptul ca traiesc un atac de panica, in momentul socului, as fi stiut cum sa ma linistesc, sa ma calmez, in loc sa-l amplific si sa-l fac sa tina si mai mult.
Poate ca daca asa stateau lucrurile, as fi putut sa cobor la baza partiei singur, fara sa mai astept dupa salvamonti si poate, doar poate… as fi putut sa iau un taxi bus pana la spital. Doar nu aveam nimic la picioare, puteam umbla si singur, chiar daca eram in suferinta.
Poate ca era si nasol intr-o oarecare masura, ca vazandu-ma la spital asa mindful si calm si zen, nu m-ar fi luat in serios.
Poate ca daca nu ma luau in serios, m-ar fi lasat in sala de asteptare fara calmante si eu as fi incercat sa-mi linistesc reactia fiziologica la stres, sa-mi reglez adrenalina si cortizolul din corp, cu “simple tehnici de respiratie” si astfel corpul meu sa intre intr-o stare de soc si tremur, pana la injectia cu morfina care a venit foarte tarziu.
Poate ca daca intelegeam toate aceste aspecte din punct de vedere al senzatiilor fizice si nu intram in frici si griji si panici, as fi putut vorbi normal cu chirurgul, alegand varianta de operatie chirurgicala mai complicata, doar pentru a-mi asigura o recuperare in proportie de 85-95% a functiilor umarului si al bratului.
Poate ca nu m-as fi panicat nici cand anestezistul mi-a zis ca “mica interventie” va dura intre 4 si 6 ore.
Dar cu siguranta acela ar fi fost momentul in care as fi decis ca intr-un final, sa dau un telefon cu inima stransa familiei, sa anunt situatia in care ma aflam.
Si poate ca inima stransa n-ar fi fost din cauza situatiei – putin spus nasoala – in care ma aflam, ci din cauza ca era 8 Martie, Ziua Mamei. Zi care cerea un total altfel de cadou decat aceasta veste.
Povestea de mai sus este reala.
Desi poate parea incredibil, Varianta 2, este cea pe care am trait-o de fapt.
Am coborat singur, am mers la spital singur, am folosit respiratia pentru a-mi reduce durerea pana cand i-am speriat pe cei din camera de garda, pentru ca eram mult prea calm tinand cont de trauma traita. Si DA, am ales sa dau vestea groaznica acasa, cu calm, chiar de 8 Martie.
Se intampla in 2016, iar eu aveam deja ani buni de practica personala de meditatie. Si daca in tot acest scenariu horror a existat vreun noroc, cred ca norocul este acela ca am putut sa ma gestionez macar pe mine, din marea de lucruri pe care nu le puteam eu controla.
Si ca sa vezi ce inseamna diferenta pe care aceste practici o pot face, intr-un mod clar si evident, iti mai las mai jos inca o poza.
E o poza cu mine, pe banda de alergare, cu bratul si umarul imobilizat, dupa 2 saptamani post-operatie.
Iar aici, s-ar putea sa intrezaresti cum mindfulness, mi-a sustinut optimismul, increderea si determinarea de a face tot ce pot, pentru a-mi asigura o viata plina de sanatate si bunastare.
Si iti mai spun un secret. Faptul ca prin Mindfulness m-am antrenat sa vad lucrurile pozitive din viata mea, faptul ca am acest optimism si incredere, da o total alta aroma vietii mele, chiar si cand nu ma concentrez sa fac nimic pentru asta.
Iar acum, cu permisiunea ta, am sa-ti spun ca:
daca nu stii sa te gestionezi pe tine,
daca nu iti constientizezi gandurile si emotiile,
daca nu stii cum sa-ti pastrezi calmul alegi raspunsuri constiente, in situatiile de incertitudine sau de criza,
… tot ceea ce controlezi tu, controlezi din pura intamplare.
Primul pilon al inteligentei emotionale, este acela de a te intelege, de a te cunoaste si de a te manageria pe tine. Pana nu faci asta, n-are sens sa te amagesti, totul va fi la ghici.
Si desigur, exista multe posibilitati, multe tehnici. Multe poteci pana in varful muntelui, nu?!
Da, asa e!
Dar eu nu stiu nici una mai rapida, mai eficienta si mai batuta ca poteca numita Mindfulness. 🙏
Desi in Romania inca suntem la inceputuri cu aceste tehnici, ACUM, ai o sansa sa practici si tu aceste tehnici, sub indrumarea unui instructor acreditat la standarde internationale.
Nu-ti mai zic ca am si o oferta extrem de tentanta si de nerefuzat, pentru ca imi doresc foarte mult ca aceste tehnici sa devina disponibile si practicate cat mai mult si in Romania.
Iti reamintesc ca mai sunt doar cateva ore si se inchid inscrierile la cursul Mindfulness Zi de Zi.
Inscrie-te acum la cursul Mindfulness Zi de Zi
Probabil nu te vei regasi vreodata in scenariul de mai sus.
Dar astfel de scenarii, la o scara mai mica, se intampla zilnic.
Cand ti se strica ceva prin casa, care e primul tau raspuns?
Cand ceva nu merge cum iti doresti, cum reactionezi?
Cu calm, cu claritate si cu o atitudine pozitiva, ar fi frumos sa fie raspunsul. Iar toate aceste lucruri le poti obtine prin Mindfulness.
Instrumentele ti le ofer eu, timp de 5 saptamani, in acest curs inregistrat.
Click aici si inscrie-te la Cursul Inregistrat Mindfulness Zi de Zi
Cu mult drag,
Sasa Bodeanu
#BeTheChange
#Mindfulness
🙏
